Administratorul societății de transport cu sediul în Aninoasa nu și-ar fi plătit unul dintre șoferi și l-a obligat să muncească mai bine de trei luni fără forme legale.
Bărbatul în vârstă de 35 de ani, din Petroșani, efectua transport de marfă în țări din vestul Europei și s-a plâns autorităților susținând că patronul societății l-a amenințat când și-a cerut salariul, dar și să i se întocmească un contract de muncă. Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara efectuat un control de fond la societatea de transport și a confirmat neregulile reclamate de angajat. Astfel, potrivit inspectorului șef al ITM Hunedoara, Florin Bozdog, firma în cauză a fost amendată cu 24.000 de lei. „S-au dat sancțiuni pe ambele compartimente, și pe relații de muncă dar și pe SSM, iar cuantumul total este de 24.000 mii lei. Amenzile au fost pentru muncă fără forme legale și pentru lipsa fișei de aptitudini anterior angajării. Au fost impuse măsuri pentru intrarea în legalitate a firmei”, a precizat șeful ITM Hunedoara. (M. Gânju)
Polițiștii din municipiul Hunedoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de încălcarea…
Le mulțumesc colegilor mei parlamentari PSD ai județului Hunedoara: Natalia Intotero (deputat, vicepreședinte al Camerei…
Vorbesc gurile rele că un concurs pentru ocuparea unui post la o unitate medicală ar…
Robert Humel, profesor și cunoscut artist plastic din Petroșani Pentru expoziția sa intitulată inspirat „Repere”,…
Ștefan f., din Petroșani, recidivist Pentru că a ajuns după gratii pentru nerespectarea ordinelor de…
Sindicatul Muntele, ce reuneşte mineri şi energeticieni din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului, se declară…