Majoritatea sancţiunilor au fost date pentru lipsa măştilor, adică nerespectarea măsurii protecţie individuală. Verificările din ultimele 24 de ore privind combaterea pandemiei au vizat în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun.
Au fost verificate 34 societăţi comerciale şi 34 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 40 de sancţiuni contravenţionale (39 pentru nerespectare măsurii protecţie individuală şi una pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie), valoarea totală a amenzilor fiind de 24.000 de lei. ”Cu ocazia controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă şi persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecţie stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/ speciale”, precizează IPJ Hunedoara.
Echipele de control care au acţionat pe toată raza judeţului au fost alcătuite ca de fiecare dată din poliţişti jandarmi, poliţişti locali, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă. (M. Gânju)
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…
Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…