Categories: Actualitate

Inspectorii ITM Hunedoara au descins la gaterele din Valea Jiului

Inspectorii de muncă au descoperit angajaţi fără forme legale printre care şi minori, în urma unei acţiuni derulată la firmele de prelucrare a lemnului.
Acţiunea efectuată de ITM Hunedoara la societăţile din Valea Jiului care se ocupă cu prelucrarea lemnului a urmărit combaterea muncii la negru. Încă de dimineaţă, inspectorii de muncă însoţiţi de jandarmi au verificat gaterele din zona Jieţ-Petrila, iar în urma controlului au fost descoperite trei persoane care lucrau fără forme legale. Printre muncitori se afla şi un minor, iar alte persoane bănuite că ar fi muncit fără carte de muncă au reuşit să fugă înainte ca organele de control să le poată legitima şi afla ce căutau în zonă. Administratorul gaterului s-a ales cu o amendă contravenţională şi va avea de plătit între 20 şi 40.000 de lei pentru muncitorii majori. În cazul celui de-al treilea muncitor, un minor, pentru că avea sub 15 ani, inspectorii vor sesiza Parchetul, iar administratorul se va alege cu dosar penal şi dacă va fi găsit vinovat, riscă închisoarea. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

19 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

19 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

19 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

2 zile ago