Toţi şefii caselor judeţene de sãnãtate, suspendaţi din funcţii!

Natalia Bumbac

Şefii tuturor caselor judeţene de asigurări de sănătate au fost suspendaţi din funcţii, ieri, în urma unui ordin emis de preşedintele instituţiei, Vasile Ciurchea, care a fost publicat în Monitorul Oficial.  Acest lucru a fost posibil după modificarea indicatorilor de performanţă din contractul de management al funcţiei de conducere cu peste 50 la sută.
„Ce 42 de preşedinţi-directori generali ai caselor judeţene de asigurări de sănătate au fost suspendaţi pentru că s-au schimbat indicatorii din contractul de management cu peste 50 la sută. Până la organizarea concursurilor pe post, vor fi asigurate conduceri interimare. Acolo unde preşedinţii îndeplinesc criteriile actuale, aceştia vor rămâne interimari, unde nu, vor fi numiţi alţi preşedinţi interimari. Este foarte posibil să fie şi procese, dar am respectat legea”, a declarat, ieri, Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS. Ca urmare, şi preşedinta Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara, medicul Viorica Codoreanu (foto), a fost suspendată din funcţie.
„La noi, situaţia este bine gestionată”
„Am fost anunţaţi printr-un comunicat din partea CNAS că preşedintele CJAS Hunedoara a fost suspendat, interimatul funcţiei urmând să fie asigurat de directorul executiv economic al instituţiei, Ecaterina Cumpănaşu. Alte informaţii despre când se va organiza un nou concurs pentru ocuparea postului nu am primit. Acest lucru s-a întâmplat pentru că au fost modificaţi indicatorii de performanţă din contractul de management cu peste 50 la sută printr-un ordin al CNAS, care, din câte am înţeles, a fost publicat în Monitorul oficial. A fost un şoc pentru toate casele de sănătate, pentru că anunţul ne-a luat prin surprindere. Cu toate acestea, activitatea instituţiei noastre nu a fost afectată. Avem oameni cu experienţă, astfel încât situaţia a fost bine gestionată. Nu este pentru prima oară când trecem prin astfel de experienţe”, a afirmat Ovidiu Bîndea, purtătorul de cuvânt al CJAS Hunedoara. Acesta a adăugat că nu se ştie dacă preşedintele suspendat al CJAS Hunedoara, Viorica Codoreanu, va contesta ordinul emis de conducerea CNAS.
Medicul Viorica Codoreanu este membru PNL şi a condus CJAS Hunedoara din septembrie 2012, în urma câştigării concursului de ocupare a postului. Aceasta avea încheiat contract de management cu instituţia pentru o perioadă de patru ani.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Dottoooorii din PSD vor conducerile CNAS, ca trece mandate azi manine si trebe sa mananca si gura lor ceva.
    Fratilor, atentie , cu durere prevad ca, va veni vremea cand politicienii nesabuiti vor fi iarasi impuscati de gloate, ca prea au inceput sa-si faca de cap fara nici o teama.
    Pacat de alti 25 de ani furati istoriei Romaniei.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Unul muncește de zor iar alții se fălesc cu re­a­lizările. Asta spun bâr­fi­torii din vestul…

16 ore ago

Bulina albă

Georgeta Manolache, coordonatorul Clubului AC Străjerii Lupeni Pentru organizarea unei noi ediții a Maratonului Straja,…

16 ore ago

Bulina neagră

Laurențiu Măcinic, de 30 de ani, din București Pentru că a fost arestat preventiv de…

16 ore ago

Declic a „detonat” barajul de la Mihăileni

ONG-iștii au obținut în instanță suspendarea lucrărilor la investiția hidrotehnică   Adriana Năstase Dat ca…

16 ore ago

Polițistul acuzat de furt, condamnat pentru instigare la mărturie mincinoasă

Agentul de la Poliţia orașului Simeria fusese reclamat de proprietarul unui autoturism, parcat în zona…

16 ore ago

Șofer băut, „turnat” de propria soție

Bărbatul s-a certat cu consoarta și a plecat de acasă cu mașina cu gândul să…

16 ore ago