Categories: Comunitate

Toteştiul se dezvoltă cu bani europeni

Magdalena Şerban

Orice bun gospodar ştie că, „precum e casa, aşa e şi stăpânul”. Expresia aceasta pare să o aplice şi primarul comunei Toteşti, Tiberiu Pasconi (foto), care a valorificat din plin oportunitatea atragerii de fonduri europene pentru modernizarea majorităţii satelor din comună.
Sumele au venit, licitaţia s-a ţinut

Astfel, comuna Toteşti este beneficiara unui program de dezvoltare, a cărui finanţare este asigurată din fonduri europene nerambursabile. Acest proiect se derulează prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, creată împreună cu comuna Sarmizegetusa. Proiectul depus în baza „Măsurii 322 – Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”, are finanţarea aprobată şi atribuită şi vizează totodată şi introducerea reţelelor de apă şi canalizare în cele două comune, precum şi construirea unei creşe la Păclişa. De asemenea, mai sunt cuprinse în acest proiect înfiinţarea unui centru de îngrijire pentru copii în satul Păclişa, amenajarea unei locaţii pentru conservarea tradiţiilor populare specifice zonei, capitol în care intră şi înfiinţarea unui ansamblu folcloric.
„A avut loc deja licitaţia de execuţie şi proiectare. În momentul de faţă, aşteptăm supervizarea documentaţiei ofertelor depuse de proiectant şi constructor, de către cei de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit de la Bucureşti. Proiectul are o valoare de şase milioane de euro, fiind cel mai mare din Regiunea de Dezvoltare Vest”, ne-a declarat Tiberiu Pasconi, edilul-şef al comunei Toteşti.

Parc de panouri fotovoltaice
Însă, proiectele europene nu se opresc aici. Edilii ştiu să valorifice orice posibilitate care poate presupune fonduri pentru dezvoltarea comunei şi trai mai bun pentru localnici. Astfel, împreună cu primăriile comunelor General Berthelot, Sălaşu de Sus, Râu de Mori, Densuş, Pui, Răchitova şi Sântămăria Orlea, a mai fost depus un proiect de înfiinţare a unui parc de panouri fotovoltaice, pe o întindere de 3 ha. Şi acesta a fost declarat eligibil, spre marea mulţumire a administraţiei fiecărei comune implicate. Pe baza proiectului, se va produce energia electrică necesară pentru consumul propriu al unităţilor administrativ – teritoriale implicate.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Plangere penala pentru vandalism. Plângere penală pentru distrugere!

Primăria Hunedoara a depus plângere penală pentru identificarea şi aplicarea măsurilor legale împotriva persoanei/persoanelor care…

o oră ago

TREI TINERI, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI INFRACȚIUNI RUTIERE, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI PENTRU 24 DE ORE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față…

o oră ago

Industria jocurilor video depășește deja cinematografia și muzica la un loc

Dacă există două domenii care au fost protagoniste timp de mulți ani în divertismentul global,…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc zvonerii pe la colțuri că un angajat de la o companie pri­vată se face…

19 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul FC Corvinul Hunedoara Pentru că dovedește că este modest și arată că…

20 de ore ago

Bulina neagră

V.S., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție solicitat pentru fosta soție,…

20 de ore ago