Categories: Comunitate

Bani europeni pentru Toteşti

Magdalena Şerban

Două proiecte investiţionale au fost depuse pentru solicitare de finanţare europeană de către administraţia comunei Toteşti, iar altele se află în lucru.
„Am depus un proiect european pentru modernizare de drumuri de exploataţie agricolă (un milion de euro) şi aşteptăm să vedem cum vor decurge etapele, banii din primele alocări pentru această axă de finanţare terminându-se imediat ce s-a dat startul la sesiune. Mai avem încă un program investiţional aflat în proces de evaluare, ce vizează reabilitarea căminului cultural din Toteşti şi implică lucrări în valoare de 416.000 de euro, potrivit estimării. Aşteptăm vizita în teren”, a precizat Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti. Tot acesta a mai spus că la fel de aşteptată este şi rectificarea bugetară, în condiţiile în care administraţia locală are de susţinut cofinanţări şi chiar finanţări la proiectele de modernizare aflate în proces de desfăşurare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

4 ore ago

Bulina albă

Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…

5 ore ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…

5 ore ago

Infuzie de bani europeni în baza de tratament a spitalului județean

Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hune­doara a marcat investiții majore în dez­vol­tarea sistemului…

5 ore ago