Categories: Comunitate

Toteşti: la an nou, investiţii noi

Magdalena Şerban

Conducerea comunităţii din Toteşti vrea să demareze cât mai multe investiţii din bani europeni. Pe lângă faptul că sunt nerambursabili, reprezintă un sprijin consistent pentru o serie de proiecte care din bugetul local ar fi fost imposibil de susţinut, date fiind valorile ridicate la care au fost estimate lucrările aferente.

“Prin Grupul de Acţiune Locală avem depus un proiect (circa 90.000 de euro), prin care vrem să achiziţionăm un utilaj multifuncţional dotat cu lamă de deszăpezire, cupe, sărăriţă şi alte accesorii specifice lucrărilor edilitare. Este indispensabil pentru noi, ca administraţie locală, şi ne va ajuta foarte mult la diverse acţiuni pe care dorim să le executăm în regie proprie. Un alt program investiţional accesat prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) are ca obiectiv modernizarea şi reabilitarea căminului cultural din satul Reea. Tot prin AFIR mai avem un proiect ce ţine de modernizarea infrastructurii rutiere. Mai sunt şi altele, pe lângă cele menţionate, dar aş dori să le detaliez atunci când sunt la linia de start în teren”, a precizat Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti.
Acesta este de părere că dezvoltarea locală ar trebui să aibă la bază cât mai multe finanţări guvernamentale şi europene, în măsura în care există posibilitate de eligibilitate prin încadrarea în normativele impuse de noile axe. Nu de alta, dar bugetele primăriilor, mai ales în cazul comunelor mici, abia ajung pentru o bună funcţionare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

24 de minute ago

Când un laptop îți schimbă felul în care gândești munca

Există o categorie de oameni care nu mai calculează prețul unui laptop în lei, ci…

o oră ago

ANUNȚ

SUPLIMENTARE ORDINE DE ZI ȘEDINȚĂ ORDINARĂ  CONSILIULUI JUDEȚEAN HUNEDOARA   Având în vedere Anunțul anterior…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se anunță iarăși un mare răzbel într-o loca­li­tate din județ după ce două tabere au…

20 de ore ago