Categories: Eveniment

Tot mai mulţi tineri circulă fără permis

Loredana Goangă

Să te urci la volan, fără a avea permis de conducere, a început, se pare, să devină o obişnuinţă pentru tot mai multe persoane, îndeosebi tinere. Numai în  ultimele zile poliţiştii rutieri din judeţ au patru asemenea cazuri.

Nu i-a păsat că a băut prea mult
În Petroşani, un tânăr de 22 de ani a încălcat din start legea. S-a urcat pe un moped neînmatriculat, iar el neavând permis. Pe deasupra, era şi bine băut. După ce a fost tras pe dreapta, pe o stradă din municipiu, poliţiştii au constatat toate cele trei încălcări ale legii. Cum la aparatul alcooltest i-a ieşit  o valore de 1,01 mg/l alcool în aerul expirat, bărbatul a ajuns la spital, pentru recoltarea probelor de sânge.

Lista continuă
O altă tânără care conducea fără permis, a fost depistată pe Bulevardul 22 Decembrie, din Deva. Poliţiştii au descoperit că maşina îi fusese încredinţată Georgianei J., de 20 de ani, din Arad, de către Călin C., de 24 de ani, tot din Arad, chiar dacă acesta ştia că fata nu are permis de conducere.
Tot în Deva, a fost găsit conducând fără permis şi Ioan B., de 24 de ani, din comuna Jidvei.
Un alt tânăr, Adrian P., de 24 de ani, de data aceasta din Hunedoara, a fost prins la volan, deşi avea permisul suspendat, dar şi mintea întunecată de aburii alcoolului. Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul alcoolscop, aşa că pentru a se vedea cât de mult a băut, i-au fost recoltate probe biologice.
Poliţiştii au întocmit dosare penale pentru toţi cei vinovaţi, inclusiv pentru arădeanul Călin C, aceştia urmând să fie cercetaţi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

21 de ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

21 de ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

21 de ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

21 de ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

21 de ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

21 de ore ago