Categories: Actualitate

Trei autoturisme distruse de un tânăr băut şi fără permis

Cel care a luat la ţintă autoturismele parcate pe o stradă din municipiul Lupeni are 24 de ani, conducea fără permis şi era şi băut.
„Poliţiştii au fost sesizaţi telefonic că un bărbat aflat în stare de ebrietate a condus un autoturism pe strada Vitos Gavrilă din Lupeni şi a lovit două autoturisme parcate, după care s-a deplasat pe strada Minerilor, unde a oprit”, a informat IPJ Hunedoara. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0.65 mg/l, alcool pur în aerul expirat, însă la spital a refuzat să-i fie recoltată probă pentru sta­bilirea alcoolemiei în sânge.
Şi poliţiştii din Deva au prins un tânăr care conducea fără permis pe DN76, în loca­litatea Bejan. Şoferul de 21 de ani a fost prins de radar în localitate cu 92 km/h, iar în urma verificărilor în bazele de date, po­li­ţiştii au stabilit că permisul de conducere prezentat de tânăr este fals. În plus, auto­tu­rismul condus de acesta avea defecţiuni care puteau duce la accident, astfel că i-a fost reţinut şi certificatul de înmatriculare.
Alţi doi tineri sunt cercetaţi penal pentru că au condus fără permis ori băuţi. Unul dintre ei are 33 de ani, este din Călan, şi a fost prins conducând în Haţeg, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule sus­pen­dat. Al doilea tânăr a fost depistat în trafic de poliţişti, pe raza municipiului Hune­doa­ra, în timp ce conducea un autoturism, deşi con­sumase băuturi alcoolice. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

A fost semnalată prezența unui urs în localitatea Vulcan, zona Paroșeni.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

49 de minute ago

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în această seară, de pompierii Secției Brad

Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…

13 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

14 ore ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

21 de ore ago