Categories: Actualitate

Tone de deşeuri aruncate pe malul Jiului

Maximilian Gânju

Tone de gunoi sunt depozitate la adăpostul nopţii pe malurile Jiului de Est, iar vinovaţii sunt de neprins.
Ceea ce a realizat Compania Naţională a Huilei, principalul poluator în trecut al Jiului, prin stoparea deversărilor apelor reziduale folosite la spălarea cărbunelui, este stricat de indolenţa autorităţilor, care ar trebui să păstreze apele curate. Astfel, în municipiul Petroşani, pe malurile Jiului de Est, s-au format adevărate gropi de gunoi menajer care sufocă râul, spre disperarea familiilor care au locuinţe în apropiere. De luni bune, la adăpostul întunericului pe malul Jiului, în apropiere de fosta Preparaţie a Cărbunelui Petroşani, sunt aduse cu autovehicule şi depozitate ilegal tone de deşeuri, fără ca vinovaţii să fie prinşi. În urmă cu circa două luni de zile, municipalitatea Petroşani a curăţat întreaga zonă, însă minunea n-a ţinut. Potrivit directorului SPADPP din cadrul Primăriei Petroşani, chiar înainte de a se ţine nedeia în cătunul Dâlja, a fost ecologizată zona, fiind făcute câteva zeci de transporturi cu deşeuri adunate de pe malul apei. Cum zona nu poate fi supravegheată în permanenţă, munţii de gunoaie au reapărut. Dezastrul este şi mai mare în Defileul Jiului, acolo unde atât Jiul de Est, cât şi cel de Vest se unesc şi aduc toate deşeurile din localităţile pe care le tranzitează.
În urmă cu doi ani de zile, Jiul a fost clasat pe primul loc în privinţa purităţii apei, fiind considerat unul dintre cele mai curate chiar din Europa. Acest lucru a fost posibil după modernizarea uzinei de tratare a cărbunelui din Valea Jiului şi închiderea celor vechi, poluatoare. Numai că, din cauza gunoiului aruncat în apă sau pe maluri, se va transforma în ceea ce a fost până în urmă cu 10 ani, într-un râu mort.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

8 ore ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

8 ore ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

22 de ore ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

22 de ore ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

23 de ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

o zi ago