Categories: Comunitate

Toma Coconea, cu parapanta pe Everest

Cunoscutul parapantist Toma Coconea (foto) va pleca astăzi, spre Himalaya, unde îşi propune să obţină un record mondial la zborul cu parapanta, ţinta sa fiind să urce cu aripa la peste 8.000 de metri şi chiar să depăşească înălţimea Vârfului Everest (8.848 m).
Coconea va rămâne pe Everest timp de o lună de zile, interval de timp în care speră să facă o bună aclimatizare şi să prindă o „fereastră de zbor“ propice pentru curenţii ascendenţi. O vreme favorabilă i-ar putea permite să se ridice cu parapanta chiar şi până deasupra „Acoperişului Lumii“.
„Vreau să fac un record de înălţime, dar şansa mea va depinde foarte mult de vreme. Voi fi acolo o lună de zile pentru aclimatizare“, a declarat  Toma Coconea. El a explicat că îşi va stabili tabăra de bază la un refugiu situat la 4.000 de metri altitudine, unde va face mai multe zboruri cu parapanta. În momentul în care va avea confirmarea meteorologilor că vremea va fi propice pentru curenţii ascendenţi, Toma Coconea ar putea urca până la 6.000 de metri, cu piciorul, pentru ca apoi să se lanseze în zbor cu parapanta.
„Voi sta la pândă pentru o zi foarte bună, propice pentru recorduri de altitudine. O să urc mai sus şi sper să zbor fără oxigen până la peste 8.000 de metri. Voi urca cu piciorul până la o tabără de bază, de unde voi putea decola şi prinde condiţii termice pentru a urca în aer – curenţi ascendenţi. Sunt mai multe tabere, dar depinde de condiţiile meteo pentru a decola“, a arătat parapantistul. Sportivul nu va folosi alte surse de oxigen şi va purta un costum special.
Toma Coconea s-a pregătit intens pentru acest eveniment, locul antrenamentelor fiind stabilit în Masivul Parâng, unde a alergat pe munte şi a zburat cu parapanta. În timpul iernii, când temperaturile de afară au scăzut sub 20 de grade Celsius, Coconea a dormit într-un iglu pentru a se adapta cât mai bine, la frig.
Parapantistul din Petroşani este cunoscut în lumea iubitorilor de sporturi extreme, mai ales prin participarea sa la cea mai grea competiţie de anduranţă din lume, RedBull X Alps, dar şi prin
faptul că a salvat o persoană accidentată în Masivul Parâng aducând-o la spital, în zbor, cu parapanta. (Sorin Blada, Agerpres)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Succes in mirificul zbor liber cu parapanta,spre cinstea Romaniei in lume,pe care o reprezinti,ca nici un altul din spatiul aviatic Carpatho-Danubio-Pontic.Te asteptam dupa zborul triumfal,de care esti capabil,si nu uita"ca esti Roman"/Cra.G.

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare în…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…

14 ore ago

Bulina albă

Geanina Marin Diu, profesor la Grădinița PP3 din Petroșani Pentru organizarea unui spectacol caritabil în…

14 ore ago

Bulina neagră

Marius Ș., din municipiul Lupeni Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce a…

14 ore ago

Dragoste cu năbădăi între doi foști soți din Vulcan

Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și…

14 ore ago

Amintirea unui cântec frânt…

Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat un…

14 ore ago