Categories: ActualitateFlash

Toate spectacolele anulate la Casa de Cultură din Hunedoara

Valul de controale desfăşurate de inspectorii de prevenire de la ISU Hunedoara şi conştientizarea consecinţelor grave ale unui incendiu au dus la luarea unei decizii aspre în ceea ce priveşte Casa de Cultură din Hunedoara. Primarul municipiului, Viorel Arion, a decis să anuleze toate spectacolele propuse pentru perioada următoare.
În anul 2011, Casa de Cultură a fost preluată de Consiliul Judeţean Hunedoara ca să fie reabilitată, întrucât avea nevoie neapărată de reparaţii, iar administraţia judeţeană dispunea de resursele financiare necesare. Chiar şi aşa, lucrările au fost făcute de mântuială şi multe au rămas nefinalizate. În interiorul clădirii sunt extinctoare şi hidranţi, dar nu există senzori de fum, iar materialele uşor inflamabile nu sunt ignifugate. Tocmai de aceea, administraţia locală a decis să oprească activitatea, până se remediază problemele. „Am decis să anulăm toate spectacolele, care nu erau deloc puţine, tocmai pentru a evita orice pericol. Clădirea nu are toate echipamentele necesare în caz de incendiu şi am considerat că este mai bine să iau această măsură“, a declarat Viorel Arion, primarul municipiului Hunedoara. (O. Mihnea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

9 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

9 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

9 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

9 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

9 ore ago