Oficialii clubului Jiul au anunţat că vor înregistra, mâine, oficial, la Federaţia Română de Fotbal, contractul antrenorului Daniel Timofte (foto), pentru ca el să-şi poată dirija echipa chiar de pe banca tehnică, la meciul din etapa viitoare, din deplasarea de la Dacia Mioveni. Minerii au fost practic împinşi de la spate, pentru a efectua acest demers, întrucât, din cauza unei adrese prin care FRF îi interzicea antrenorului Timofte să stea pe bancă, acesta şi-a condus echipa din tribună la meciul de acasă cu FC Silvania, scor 4-2.
În ceea ce mă privește, am convingerea că statul are obligația să își protejeze cetățenii…
Echipajele de pompieri, care au intervenit cu 2 autospeciale de stingere, de medie și mare…
Bătaie pe un post de conducere al unui serviciu din subordinea unui edil-șef. Gurile rele…
Erika Preda, directorul CSM Petroșani Pentru că, într-o lume a bărbaților, a ales să fie…
Remus C., din Petrila Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea ordinului de…
Primăria municipiului Hunedoara încasează deja impozitele pe clădiri şi terenuri la valorile reduse, conform Ordonanţei…