Categories: Stiri

Tichete sociale pentru copiii din familii sãrace

Copiii din municipiul Deva, care provin din familii defavorizate şi au vârste cuprinse între trei şi şase ani, vor primi tichete sociale pentru  grădiniţă cu scopul de a-i încuraja să urmeze învăţământul preşcolar. Cererile de înscrierea la acest program, însoţite de documentele justificative privind veniturile şi componenţa familiei, se pot depune la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Deva, strada Cuza Vodă, nr.36, bl.112, în perioada 1 martie – 30 aprilie pentru anul şcolar 2015-2016, de luni până vineri, între orele 08.00 şi 12.00. Veniturile pe membru de familie nu trebuie să depăşească 284 lei lunar iar valoarea tichetului social este de 50 lei pe lună. (O. Mihnea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

4 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

4 ore ago

Bulina neagră

S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…

4 ore ago

Primăria Deva caută soluții pentru repunerea în funcțiune a telecabinei de la Cetate

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Specialiștii Doppelmayr sunt așteptați în două săptămâni pentru a…

4 ore ago

ȘOSELE MAI SIGURE ÎN HUNEDOARA: Scădere istorică a accidentelor rutiere grave și a numărului de victime în primele nouă luni ale anului

Bilanț încurajator pe șoselele din ju­dețul Hunedoara. Numărul acci­den­te­lor rutiere grave, al persoanelor care și-au…

4 ore ago

Scandal cu pumni și amenințări într-un centru comercial din Deva: 5 persoane anchetate, au fost emise brățări electronice pe noua lege a violenței

Un conflict spontan izbucnit într-un centru comercial din municipiul Deva s-a lăsat cu dosare penale,…

4 ore ago