Tiberiu Iacob Ridzi: Proiectele pentru Petroşani trebuie sã continue

Şi primarul în funcţie al municipiului Petroşani s-a înscris în cursa electorală pentru un nou mandat. Tiberiu Iacob Ridzi şi-a depus oficial candidatura şi speră ca locuitorii municipiului să-i acorde încrederea pentru încă patru ani.
Primarul Iacob Ridzi candidează din partea Uniunii Social Populare, alianţă electorală între PDL-UNPR-PNŢCD şi spune că nu are emoţii acum, pentru că în mandatul care se încheie pe 10 iunie, a reuşit să rezolve multe din problemele localităţii. De altfel, între 2008 şi 2012, în municipiul Petroşani, au fost finalizate şi demarate investiţii în infrastructură sau turism, cât pentru toate mandatele de după 1989, investiţii realizate cu fonduri nerambursabile sau de la guvern.
„Mi-am depus candidatura cu încrederea şi speranţa că locuitorii municipiului Petroşani îmi vor acorda încrederea în continuare pentru un nou mandat. Vreau să le mulţumesc pe această cale pentru încrederea pe care mi-au acordat-o până acum. Proiectele pentru Petroşani trebuie să continue şi dezvoltarea municipiului nostru la fel”, a declarat, la înscrierea în cursa electorală, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi. Acesta mai spune că va avea emoţii în ziua votului şi că şi-ar dori să aibă de partea lui şi consiliul local, adică, cel puţin 10 consilieri de la USP, dacă va fi posibil. Tiberiu Iacob Ridzi este primar din anul 2007, când a fost votat în urma unor alegeri parţiale generate de decesul primarului de atunci Schereter Carol. Pe lista de consilieri pe care edilul şef al Petroşaniului şi-ar dori să-i aibă lângă el, se află actualul viceprimar, Claudiu Cornea, şeful INSEMEX Petroşani, Constantin Lupu sau şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, Alexandru Lăutaru. (M. Gânju)

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

16 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

16 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

16 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

o zi ago