Nicolae Timiş: Continuitate pentru progresul Haţegului

Primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de edil şef, la Biroul Electoral de Circumscripţie din localitate.
El a fost însoţit de numeroşi colaboratori şi susţinători, care au ţinut să fie prezenţi la acest moment, când cel care conduce destinele Haţegului de opt ani – timp în care oraşul şi-a schimbat complet faţa în bine – îşi depune candidatura pentru un al treilea mandat de prim gospodar al urbei haţegane. Cu acest prilej, Nicolae Timiş a declarat:
„Îmi doresc încă un mandat de primar al Haţegului, îndeosebi pentru a putea finaliza proiectele de modernizare a oraşului pe care le-am început, unele dintre ele aflându-se în derulare. Este vorba de trei importante proiecte susţinute cu fonduri europene, deoarece nici de la guvern, nici de la consiliul judeţean, n-am primit nici un leu. Mă refer la modernizarea policlinicii, reabilitarea tuturor străzilor din oraş şi a principalelor străzi din satele aparţinătoare şi punerea în funcţie a Centrului Naţional de Informare Turistică. De asemenea, mai amintesc realizarea grădiniţei cu 100 de locuri. Deci, este vorba de continuitate în demersul actualei administraţii locale pentru dezvoltarea oraşului nostru şi aducerea lui la nivelul unui oraş european. Mi-am depus candidatura cu încrederea că locuitorii Haţegului apreciază ce am realizat împreună cu ei în cei opt ani de când conduc oraşul şi îmi vor acorda voturile lor, pentru a reuşi să ducem la îndeplinire tot ce ne-am propus”. (M. Crivăţ)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Ce ai realizat in afara de : contracte paguboase, angajari peste angajari pe banii nostrii, plantatii de canepa, alungarea vechilor si singurilor investitori din zona, chetamina, teroare printre cetatenii orasului, frica, amenintari, spaga ?

  • Cred ca locuitori din Hateg vor vrea o schimbare iar aceeasta schimbare nu va fi votarea candidatului PNL.

  • Stefan , sper se pare ca nu stii ce inseamna schimbarea in Bine , Timis va ametzit de cap si va facut sa credeti ca a facut ceva semnificativ pentru Hateg , dar Cetatenii Hategului daca chiar vreau o schimbare in Bine , un exit de sub teroarea acestui tampit Timis , si sa fie respectati de conducatorul orasului , o sa voteze MARCEL GOIA , si inca un lucru Stefan , Timis are de lucru pe la tribunale ca are dosare penale de nu incape pe masa judecatorului, Asa oameni vrem sa ne conduca ?

  • Si eu sunt de parere ca ar trebui sa ne scapam Stefan, de acest primar Timis.Haideti oameni buni sa ii dam o sansa lui Macel Goia.Parca nu vreau sa mai aud de hotii prin Hateg.Un om simplu de la tara fara a fi prefacut.

  • Stimati mei concetateni,
    Mie rusine de ce a ajuns orasul meu, indivizi ca Timis, Hofnar, Gavre si multi altii au ajuns sa decida ce si cum, sa imparta intre ei un "ciolan" si sa isi apere interesele fara a tine seama de lege
    sau bun simt.
    Eu, daca cistiga Timis alegerile voi ajunge vice primar, nu fiindca sunt competent, ci fiindca sunt o "papusa" la dispozitia sa.
    Asa cum unii isi vind sufletul diavolului, asa si eu neavind coloana vertebrala, pup in cur si eu pe cine pot si stiti ceva, astfel eu o duc bine si voi prost.
    Sa fiti iubiti dragi mei hategani

  • timis sufera de paranoia , gradul 2,si schizofrenie galopanta , dar inca il trateaza bine manu psiho , si dupa plecarea din primarie merge director de spital la Zam .pe viata. pe bune. manu va fi secretara directorului de la Zam , acolo vor merge toti arnautii lui , Lia , Mitica, Tenzi , Sebiy, Batrancea si corul laudatorilor.HATEGUL VA RESPIRA LIBER.SE IMPRASTIE PUTOAREA DE NEMERNICI.

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago