Categories: Actualitate

Teroare în tren! Bărbat bătut ore în șir în fața celorlalți călători

Bărbatul care a semănat frică prin­tre pasageri, printre ei și copii, este recidivist și a fost arestat preventiv la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva.

A băut vodcă
Incidentul deosebit de grav s-a pe­trecut într-un tren Inter Regio, iar vic­tima s-a ales în urma bătăilor cu coaste rupte și alte traumatisme. A avut ne­voie de 18 zile de îngrijiri medicale. Anche­tatorii au stabilit că omul agresat venea de la București și voia să ajungă la Geoagiu, pentru un tratament me­dical. „În același tren s-a urcat incul­pa­tul, cu intenția de a se deplasa la domi­ci­liul său, acesta consumând în prea­la­bil o sticlă de vodcă. În timpul efectuării călătoriei cu trenul, persoana vătămată a stat de vorbă cu o persoană de sex feminin rămas neidentificată până în prezent, ce era din orașul Bârlad. La scurt timp după urcarea în tren, in­cul­patul (…) s-a apropiat de persoană vă­tă­mată pe care a lovit-o sub pretextul că s-ar fi purtat nepoliticos cu o persoană de sex feminin cu care acesta a stat de vorbă. Persoana vătămată nu a în­drăz­nit să reacționeze fiind copleșit de constituția și forța fizică a incul­pa­tu­lui, iar acesta din urmă s-a întors la locul său, revenind sporadic lângă persoana vătămată pe care a continuat să o agreseze, aplicându-i multiple lovituri peste cap și este față. Totodată, incul­patul a târât persoana vătămată pe jos și a aplicat acestuia mai multe lovituri cu piciorul la nivelul corpului. (…) Incul­patul a început să lovească iarăși per­soa­na vătămată, târându-l cu această ocazie pe podeaua vagonului către locul unde se aflau martorii. Inculpatul a continuat agresiunile față de persoana vătămată în proximitatea martorilor și a copilului minor al acestora. Agresiunile, în acel moment, au încetat pentru scurt timp, inculpatul plecând să vorbească la telefon”, se arată în dosarul înre­gis­trat la Judecătoria Deva. Agresiunile au continuat, victima fiind și tâlhărită de individ, și au fost stopate doar de in­ter­venția polițiștilor TF alertați de călători. Agresorul este un recidivist con­dam­nat în trecut pentru tâlhărie, viol ori vă­tă­mare corporală gravă și are 39 ani. Vasile Rus a fost acuzat de infracțiunea de tâlhărie calificată și condamnat la 5 ani închisoare de către magistrații Ju­decătoriei Deva, însă sentința nu este definitivă. (M. Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…

9 ore ago

Bulina albă

Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…

9 ore ago

Bulina neagră

J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

9 ore ago

Martie vine cu sărbătoare la UAMS Baia de Criș

Magdalena Șerban Cei născuţi în martie şi găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de…

9 ore ago

În linie dreaptă. Nu o mai vor pe primăriță

Consilierul local AUR din Cârjiți, Claudiu Neag, a depus la pre­fectură do­cu­mentele necesare ini­țierii re­fe­rendumului…

10 ore ago