„Ştim foarte bine că au mari probleme financiare. De la 1 ianuarie, două mine din Valea Jiului se vor închide. Au probleme cu stocurile de cărbune (Termocentrala Mintia – n.r.) şi, pentru că am avut mai multe discuţii şi întâlniri de lucru cu prefectul judeţului şi cu reprezentanţii CEH, am hotărât să venim, în măsura posibilităţilor locale, în sprijinul Mintiei“, a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul Florin Oancea.
Valoarea subvenţiei calculată pentru intervalul noiembrie 2018-martie 2019 se ridică la 1,2 milioane lei, iar banii vor proveni dintr-un împrumut pe care Primăria Deva l-a contractat cu aprobarea Ministerului Finanţelor Publice. Perioada de restituire a sumei împrumutate va fi de trei ani de zile.
Banii vor fi viraţi în contul termocentralei în luna decembrie, pentru toate cele cinci luni apreciate ca făcând parte din anotimpul rece.
În prezent, circa 5.000 de apartamente din municipiul Deva, dintr-un total de 21.000 de locuinţe, sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire. (A.Năstase)
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…
View Comments
Afacerea asta pare a avea iz de penal. Sa nu se mire daca peste cativa ani le va bate cineva la usa.