Primarul Devei susţine că sunt şanse zero ca Termocentrala Mintia să repornească

Adriana Năstase

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a declarat că şansele ca Termocentrala Mintia să repornească în perioada următoare sunt zero, deoarece aceasta nu are avize de mediu şi nici bani pentru stocuri de cărbune. Potrivit edilului, 20 la sută dintre deveni sunt afectaţi de nefuncţionarea termocentralei, astfel că aceştia au fost sfătuiţi să îşi achiziţioneze centrale de apartament.

Nu mai plăteşte subvenţia
„Vă spun adevărul. Din toate sursele pe care le am, şansele ca Termocentrala Mintia să mai pornească în perioada următoare sunt zero. N-au aviz de mediu, n-au bani pen­tru stocurile de cărbune, n-au bani pentru a plăti transportul CFR al cărbunelui din Valea Jiului până la Mintia. Cum să pornească, atunci când cantitatea minimă de cărbune zilnică, necesară este de 1.700 de tone, respectiv 33-34 de vagoane?”, a declarat, ieri, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, într-o conferinţă de presă.
Edilul Florin Oancea susţine că 20 la sută din populaţia municipiului este afectată de lipsa apei calde şi a căldurii, însă până în toam­nă, situaţia aceasta va fi rezolvată.
Potrivit lui Oancea, municipalitatea nu va mai achita subvenţiile către Termocentrala Mintia, pentru acoperirea diferenţei de preţ la energia termică livrată populaţiei. Aceste subvenţii în 2020 s-au ridicat la 1,2 milioane de euro.

Bani pentru familiile sărace
„Tot ce ţine de mine, ca primar, am făcut. Când mi-am dat seama că nu mai există viabilitate, i-am îndemnat pe deveni să îşi cumpere centrale pe gaz. În paralel, tot ceea ce înseamnă instituţiile de învăţământ, grădiniţe, creşe, şcoli, în bugetul pe 2021, care se va aproba în această lună, am pre­văzut toate sumele de bani pentru a cumpăra aceste centrale pentru clădirile respective. Sumele sunt foarte mari, undeva la şase milioane de euro, dar câţiva paşi sunt făcuţi, iar eu cred că până în luna octombrie toate uni­tăţile de învăţământ vor avea apă caldă şi căldură”, a mai declarat Florin Oancea.
Edilul şef al Devei a adăugat că în luna aprilie vor fi alocate şi sume de bani pentru sprijinirea familiilor defavorizate care nu îşi pot permite achiziţia centralelor termice de apar­tament. Fondurile pentru dotarea clă­di­rilor publice cu centrale termice vor fi asi­gurate din bugetul local, susţinut prin îm­pru­muturi.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Claudia David, decanul Baroului Hunedoara, a încetat din viață la doar 49 de ani

Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

2 zile ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…

2 zile ago

Percheziții domiciliare în patru localități din valea jiului, într-un dosar privind loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…

2 zile ago

Dobra petrece, de ziua ei

Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…

2 zile ago