Categories: ActualitateFlash

Tentativă de spargere dejucată de patru poliţişti

Maximilian Gânju

Trei femei şi doi bărbaţi din localitatea Călan au fost prinşi de un echipaj de poliţie în timp ce încercau să dea o spargere la magazinul Penny Market din oraş.
Unul dintre poliţiştii din echipa care a dejucat planurile suspecţilor a arătat pe o reţea de socializare, cu mult umor, cum s-au petrecut lucrurile. „Ne-au plecat valorile pe stradă după ora 22:00 şi s-au gândit să treacă pe la Penny Market Călan, să-l deschidă în afara programului de funcţionare, uitând să-şi completeze declaraţiile cu ceea ce au de gând să facă şi unde au de gând să meargă. Ghinion pentru ei, pentru că am fost de serviciu. (…) Cei în cauză erau foarte miraţi cum de am «căzut» pe ei şi i-am deranjat. Ne-am cerut scuze respectuos valorilor şi ne-am făcut treaba şi serviciul exemplar, să ne ţină minte”, a scris poliţistul Ovidiu Onescu.
Şi n-a fost singurul caz la care echipajul, format din poliţiştii Haicu, Moconi, Onescu şi poliţistul local Suciu, a intervenit în noaptea de duminică spre luni. Un alt tânăr a fost prins, tot în flagrant, în timp ce încerca să intre într-un imobil, cu intenţia de a da o spargere. Individul este din judeţul Mureş şi a spart geamul uşii de acces în imobil, pentru a avea acces la yală, însă „spre dezamăgirea lui, ne-am nimerit prin zonă şi i-am stricat planurile”, cum a spus poliţistul din Călan.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

o zi ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

o zi ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

o zi ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

o zi ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

o zi ago