Categories: Actualitate

Telescaunul din Parâng, supus autorizării pentru funcţionare

Maximilian Gânju

Primăria Petroşani a cerut autorizarea Telescaunului Parâng, iar în aceste zile, sunt aşteptaţi în staţiune şi specialiştii ISCIR, autoritatea care dă avizul de funcţionare a instalaţiei. Aceştia vor decide dacă singurul mijloc de a ajunge în staţiune poate funcţiona în condiţii de siguranţă.
Procesul de autorizare a fost demarat pe ultima sută de metri, după ce municipalitatea n-a reuşit să-i convingă pe consilierii locali să dea în administrare atât telescaunul, cât şi restul investiţiilor din masiv unui investitor. Firma SC Gospodărie Prest Com, aparţinând consiliului local, care administrează instalaţia în prezent, se află în faliment, însă edilii au decis că până la concesionarea domeniului schiabil unui investitor, societatea trebuie să pornească instalaţia. „Săptămâna aceasta, vine reprezentantul ISCIR şi va face autorizarea. Teoretic, nu există nici un impediment pentru a fi autorizat şi va funcţiona în acest sezon”, declară, Nicolae Taşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Petroşani. Altfel, în acest sezon, exista riscul ca toată staţiunea să fie închisă, dat fiind faptul că este singurul mijloc de transport până în Parâng.
Greul însă n-a trecut şi Parângul riscă să fie ocolit de turişti în acest sezon, chiar dacă va fi unul bun pentru sporturile albe. Primăria nu poate administra din lipsă de finanţare şi personal toate investiţiile deja făcute în masiv. Spre exemplu, utilajul de amenajat pârtii şi care a costat circa 350.000 de euro se află într-un hangar din Petroşani. Tunurile de zăpadă şi alte instalaţii sunt în aceeaşi situaţie. Municipalitatea a încercat în mai multe rânduri să dea în administrare lucrările făcute şi să perceapă o taxă celui care le va primi, însă aleşii locali n-au fost de acord. Aceştia au cerut să fie lămuriţi cu tot ce există în Parâng, lucru care s-a făcut, iar la finele acestei luni, ar trebui să decidă ce fac pe mai departe. Marian Popescu, administratorul public al municipiului Petroşani, spune că încă nu s-a materializat o hotărâre privind concesionarea domeniului schiabil. „Totul a fost până acum la nivel de discuţie. În plus, încă nici un investitor nu şi-a exprimat dorinţa de a concesiona domeniul schiabil din Parâng”, a mai precizat Popescu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

16 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

16 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

23 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago