Categories: Actualitate

Telescaunul Parâng va funcționa de Paști

Maximilian Gânju

Telescaunul din Parâng va funcţiona pe perioada sărbătorilor pascale, mai ales că, datorită zăpezii din ultimele zile, sunt aşteptaţi turişti care să petreacă pe pârtia de schi.

Pentru că a nins considerabil, încât toate pârtiile puteau fi deschise, ieri, în staţiune, operatorii telescaunului, salvamontiştii şi jandarmii erau la posturi. Chiar dacă mai toate cabanele erau goale, câţiva temerari au ţinut morţiş să urce în staţiune pentru o tură de pârtie. „Mie îmi place când este lume puţină, nu mă deranjează deloc. Am şi câinii de la telescaun tovarăşi de drum, ca să nu-mi fie urât până ajung pe creastă. Urc cât de sus se poate şi cobor până în oraş pe schiuri. Recomand tuturor să încerce o vacanţă în această perioadă în Parâng. Este deosebit de frumos”, a spus unul dintre cei trei temerari aflaţi pe pârtia de schi. Prezenţa lor a fost motiv de bucurie şi prilej de joacă pentru câinii cabanierilor din staţiune, care i-au însoţit pe schiori peste tot.
„Noi suntem aici, instalaţia de transport este funcţională şi dacă oamenii vor să vină, îi aşteptăm cu mare drag. A nins şi astăzi (n.n. -ieri) şi se mai anunţă ninsoare. S-ar putea schia şi pe pârtia de sub telescaun şi pe celelalte, dar deocamdată, nu urcă oamenii. Poate de mâine (n.n. – astăzi) şi de Paşti, vor veni. Eu zic că vor putea să-şi petreacă o vacanţă foarte frumoasă. Nu a fost zăpadă în decembrie cum este acum. Telescaunul funcţionează şi dacă sunt destui doritori care să urce în staţiune, noi îl pornim. La fel va funcţiona şi de Paşti”, a declarat, Gigi Pogan, operator Telescaunul Parâng.
La cota 17 în masiv, stratul de zăpadă atingea ieri circa 30 de centimetri, însă pârtiile nu erau bătute. „Dacă nu sunt turişti, este o cheltuială inutilă să bagi ratracul pentru amenajarea pârtiei. Sperăm să urce de mâine şi le amenajăm imediat”, spune unul dintre cabanieri.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

3 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

3 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

3 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

3 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

3 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

3 zile ago