Categories: Comunitate

Târgul de la Pui, cu restricții, dar plin de lume

Magdalena Șerban

În zi de sărbătoare creștină, de Sfânta Paras­cheva, la Pui a avut loc cel mai mare târg din județ, eveniment care de mult timp adună întreaga suflare a momârlanilor, a celor din Țara Hațegului, precum și a multor hu­ne­doreni și oaspeți din alte colțuri ale țării. Obiectivul principal râmâne negoțul, la care se adaugă plăcerea de a lua pulsul pieței.

S-au găsit de toate
Că a fost vorba de turtă dulce, de vată pe băț, de mici și virșli, de haine sau oale, în­căl­țăminte ori unelte pentru gospodărie, totul a fost la mare căutare. Administrația publică din Pui a mai bifat încă o ediție de succes, ducând mai departe tradiția strămoșilor și lă­sând lumea să se bucure de ceea ce înaintașii au practicat an de an, și anume participarea la vestitul târg de toamnă. În ciuda vremii capricioase, a frigului care nu prea te-a lăsat să stai locului, oamenii au plecat acasă încântați că au putut vedea care mai sunt prețurile la produsele agricole și mai ales cum se anunță finalul de an în ce privește acest sector. S-au spus glume, s-au schimbat pă­reri, s-a socializat și s-a bătut palma când cine­va nu a vrut să plece acasă cu mâna goa­lă. În fond, târgul de la Pui dă, oarecum, startul neoficial al perioadei de iarnă. Dar cu toate acestea, primarul de aici, Victor Stoica, are și un ușor gust amar. Și pe bună dreptate. “Din nou, au fost restricții în ce privește comer­cia­lizarea animalelor, neputând fi aduse la târg. În fiecare toamnă, lumea abia așteaptă aceas­tă manifestare, char și numai pentru a vedea cum se vând porcii pentru Crăciun, spre exemplu. Unii îi târguiau, din timp, dar iată că nu s-a putut nici acum să se cân­tă­rească astfel de lucruri până la urmă firești în viața oricărui gospodar. Târgul fără animale e ca un loc plin, dar pustiu. Totuși, participarea a fost una neașteptat de numeroasă pentru vremurile prin care suntem nevoiți să trecem, cu toții. Am respectat normele sanitare și de distanțare impuse de cadrul legal pentru a preveni răspândirea SARS-COV2 și am în­cer­cat, pe cât posibil, să nu stăm umăr lângă umăr. Sperăm ca la anul să ne recuperăm normalitatea și să revenim la viața de dinainte. Doamne ajută să se întâmple asta. Mulțumesc tuturor pentru participare, fie că s-a venit ca și cumpărător, fie ca vânzător ori simplu pasager”, a declarat primarul comunei Pui, Victor Stoica.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Are o armată de pur­tători de vorbe și tă­ie­tori de frunze la câini, toți lucrând…

15 ore ago

Bulina neagră

Mircea A., din Uricani Pentru că a fost condamnat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice…

15 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, reputat alpinist din Petroșani Pentru că a cucerit Vârful Denali (McKinley) din Alaska,…

15 ore ago

Consiliul Județean Hunedoara a asigurat viitorul medical al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad. Va implementa una dintre cele mai mari investiții din istoricul instituției. Dotări de top și specialități noi

Magdalena Șerban Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, va beneficia…

15 ore ago

Vasile Bârea, Cetățean de Onoare al Municipiului Brad

Magdalena Șerban Titlul de Cetățean de onoare este cea mai înaltă distincție onorifică și ci­vică…

15 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Facultatea de Inginerie din Hunedoara își extinde oferta educațională

Facultatea de Inginerie din Hune­doara - Universitatea Politehnica Timi­șoara își consolidează poziția de pro­motor al…

15 ore ago