Categories: Actualitate

Tânără luată cu forța și violată de doi indivizi

Tânăra în vârstă de 25 de ani suferă de handicap și a fost acostată pe stradă de cei doi inculpați, prinsă de mâni și dusă cu forța într-un imobil nelocuit din comuna Dobra, unde a fost violată. Cei doi sus­pecți, A. Alin și M. Petru, au fost arestați preventiv și trimiși în judecată pentru viol.

Mama tinerei a anunțat autoritățile
Faptele de care sunt incriminați cei doi au avut loc la începutul acestui an, iar cea care a sesizat autoritățile este chiar mama tinerei abuzate sexual. Suspecții sunt arestați preventiv de aproximativ șapte luni și au cerut să le fie înlocuită măsura pre­ven­tivă, însă Tribunalul Hunedoara a res­pins cererile celor doi. Inculpații au motivat prin intermediul avocaților că se impune revocarea măsurii arestului preventiv și punerea de îndată în libertate. ”Susține că te­meiurile avute în vedere la momentul ares­tării inculpatului nu mai subzistă la acest moment procesual, în condițiile în care plângerea penală în baza căreia a fost constituit prezentul dosar nu a fost redac­tată de persoana vătămată (care nu și-a însușit-o) și nici de către mama aces­teia – acestea fiind elemente noi, care con­duc la concluzia că nu se mai impune pri­varea de libertate a inculpatului”, au mo­ti­vat indivizii. Procurorii au avut însă câștig de cauză și au arătat că ”rezultă suspi­ci­u­nea rezonabilă că inculpații au săvârșit in­frac­țiunea pentru care sunt trimiși în ju­de­cată, iar persoana vătămată – care este încadrată în grad de handicap accentuat – nu are posibilitatea mentală de a-și ex­prima în mod liber voința. Apreciază că – raportat la afecțiunile pe care persoana vătămată le prezintă – plân­gerea penală este perfect valabilă”. În final, instanța Tri­bunalului Hunedoara a conclu­zionat că ”inculpații contestatori sunt ares­tați pre­ven­tiv de aproximativ șapte luni, astfel în­cât raportat la gravitatea faptei și la im­pactul unei astfel de eveniment într-o co­munitate rurală mică nu a fost depășit un termen rezonabil”, iar cei doi trebuie să ră­mână după gratii. (M.Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

12 ore ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

12 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

o zi ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

o zi ago