Categories: Actualitate

Anchetă finalizată în cazul tinerilor care au tâlhărit şi sechestrat un cuplu

Maximilian Gânju

Şapte tineri au fost arestaţi pentru sechestrare, tâlhărie, furt şi distrugere, după ce au intrat peste doi tineri în toiul nopţii. Printre suspecţi sunt şi două fete, arestate preventiv şi ele.

Procurorii au finalizat ancheta în cazul grupării de tineri care a acţionat ca într-un film cu gangsteri, iar suspecţii au fost trimişi în judecată pentru tâlhărie calificată. Dosarul a fost înregistrat zilele trecute la Judecătoria Deva, iar ce şapte suspecţi se află în arest preventiv, fiindu-le respinse cererile de a fi plasaţi în arest la domiciliu ori cercetaţi sub control judiciar.
Anchetatorii au stabilit că tinerii au mers în comuna Hărău, acasă la o tânără cu care unul dintre ei a avut o relaţie. Fata îşi făcuse un nou prieten, un doljean de 25 de ani, cu care se afla în locuinţă la momentul când au descins indivizii. În toiul nopţii, cei şapte i-au sechestrat, iar pe iubitul fetei l-au lovit şi jefuit de 950 de euro. Spre dimineaţă, fata a fost luată cu forţa de grupare şi dusă în municipiul Aiud, la locuinţa unuia dintre suspecţi. Poliţiştii hunedoreni au cerut sprijin colegilor din Aiud şi astfel s-a ajuns la suspecţi şi la eliberarea tinerei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde câr­cotașii susțin că angajații unei administrații…

13 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…

13 ore ago

Bulina neagră

Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…

13 ore ago

Schimbare la vârful administrației: Maria Ștefănie este noul prefect al județului Hunedoara

Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…

13 ore ago

OPERAȚIUNEA JUPITER: Percheziții de amploare în patru județe într-un dosar de evaziune fiscală cu fier vechi

Mobilizare masivă a forțelor de or­dine în această dimineață. Polițiștii hu­ne­doreni, sub coordonarea structurilor centrale,…

14 ore ago

Fonduri europene pentru energie verde în comuna Zam: Cum poți beneficia de panouri fotovoltaice și facturi mai mici

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Zam au șansa de a trece la energia verde și de…

14 ore ago