Categories: Actualitate

Răpitorii tinerei din Hunedoara rămân „la răcoare“

Tribunalul Hunedoara le-a respins contestaţiile celor doi tineri, Iosua Bogdan Bucur şi Ovidiu Nistorel Tătulea, formulate împotriva deciziei Judecătoriei Deva prin care au fost arestaţi preventiv.

Bucur şi Tătulea, cu vârste între 19 şi 20 de ani, au ajuns în spatele gratiilor pentru că la finalul lunii decembrie 2017 au răpit şi sechestrat o tânără de 22 de ani din municipiul Hunedoara. Ce doi au urmărit taxiul cu care se deplasa victima, l-au blocat cu autoturismul lor în trafic, după care au scos-o cu forţa din interiorul maşinii şi au dus-o la o pensiune din Haţeg. Acolo, i-au cerut fetei să promită că va relua relaţiile pe care le-a întrerupt de câteva luni, cu unul dintre ei. Tânăra a scăpat abia după ce a făcut promisiunea care i s-a cerut, după care a mers să depună plângere la Poliţie. Cei doi tineri vor sta în arest preventiv 30 de zile, decizia Tribunalului Hunedoara fiind definitivă. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

17 ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

17 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

17 ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

17 ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

17 ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

17 ore ago