O femeie în vârstă de 27 de ani, din municipiul Brad, s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Brad, unde a reclamat faptul că, în perioada 1 iulie – 28 august 2025, concubinul său, un bărbat de 30 de ani, ar fi agresat-o fizic, ar fi sechestrat-o și ar fi obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu diferiți bărbați, pentru obținerea de bani.
Ordin de protecție
Tânăra a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, iar în urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat existența unui risc iminent, motiv pentru care față de bărbat a fost emis ordin de protecție provizoriu.
În aceeași zi, polițiștii Biroului Investigații Criminale Deva au pus în executare mandatul de aducere emis pe numele bărbatului, acesta fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare, violență în familie și distrugere.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada iunie – august 2025, femeia a locuit împreună cu concubinul său într-un imobil închiriat în Deva, unde ar fi fost agresată și amenințată în repetate rânduri, fiind forțată să practice prostituția pentru clienții aduși de acesta. În data de 28 august 2025, după o altercație, bărbatul ar fi lovit-o în zona capului, i-ar fi distrus telefonul și ar fi împiedicat-o să părăsească locuința, amenințând-o din nou cu acte de violență.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea preventivă pentru 24 de ore a bărbatului, care a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului, care urmează a fi prezentat magistraților, în vederea luării măsurilor legale. (A.N.)
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…
Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…