Categories: Actualitate

Flăcările le-au distrus agoniseala de-o viață

Pompierii subunităților Orăștie, Geoagiu și Deva au stins un incendiu izbucnit într-o gospodărie din lo­ca­litatea Geoagiu.
Pentru misiune au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă și spu­mă, autoscara mecanică, o auto­specială de primă intervenție și co­mandă și două ambulanțe SMURD.

Atelier de lăcătușerie
Apelul primit la 112 a anunțat pro­ducerea unui incendiu la atelierul de lă­cătușerie din curtea gospodăriei, însă la sosirea echipajelor operative la fața locului, focul era extins și casa de locuit lipită de atelier.
Din primele informații se pare că, proprietarul efectua lucrări de în­tre­ținere/ reparație în atelier, în mo­men­tul în care a izbucnit incendiul.
În interior, se aflau mai multe scu­te­re, dar și cantități mari de combustibil, precum și mai multe butelii dintre care, două încărcate cu oxigen, ceea ce a condus la producerea a două ex­plozii consecutive și la propagarea rapidă a flăcărilor la locuință.
Proprietarul, un bărbat în vârstă de 71 de ani, a reușit să se autoevacueze la timp, însă a suferit arsuri la mâini și la picioare.
Soția acestuia, în vârstă de 67 de ani, nu a fost surprinsă de incendiu, dar a suferit un atac de panică.
Ambele victime au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului și ul­terior au fost transportate de către paramedici, la spitalul din Orăștie, pen­tru tratament de specialitate.
Casa de locuit și anexa, având o su­prafață totală de aproximativ 100 de metri pătrați, au fost distruse în to­talitate. De asemenea, în momentul ex­ploziilor, au fost afectate și fe­res­trele unei alte case din apropiere. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

o zi ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

o zi ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago