Turistul, în vârstă de 24 de ani din Sebeş, se afla cu prietenii într-o staţiune de schi din Munţii Şureanu, din judeţul Alba, a fost găsit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în judeţul Hunedoara, după ce a fost căutat timp de aproximativ şapte ore de câteva zeci de jandarmi şi salvamontişti. Tânărul a coborât pârtia cu placa de snowboard, a ieşit de pe ea circa patru kilometri şi n-a mai ştiut să se întoarcă în complexul turistic. Prietenii lui au dat alarma, iar echipele de salvamontişti şi jandarmi montani au plecat în căutarea lui.
„Tânărul a fost găsit de echipele de căutare din Hunedoara, într-o zonă aflată pe raza judeţului. Este sănătos, dar este speriat şi ud, iar jandarmii şi salvamontiştii care l-au găsit au făcut un foc pentru a-l încălzi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba, Cosmin Jurcoveţ. Turistul a fost descoperit în stare bună, fără răni şi a fost coborât de pe munte până în localitatea Petrila, unde un echipaj medical s-a asigurat că viaţa nu-i este pusă în pericol. „Jandarmii montani şi salvamontiştii hunedoreni l-au găsit pe tânărul căutat pe valea pârâului Auşelu, în judeţul Hunedoara, la aproximativ 1 km faţă de limita cu judeţul Alba. Tânărul a fost transportat de jandarmii montani şi salvamontiştii în oraşul Petrila. Din această localitate a fost preluat de un alt echipaj al Jandarmeriei Hunedoara şi transportat la limita cu judeţul Alba, unde a fost aşteptat de membrii familiei”, a precizat Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara. La acţiunea de căutare, care s-a desfăşurat într-o zonă extrem de dificilă şi pe ceaţă densă şi a durat aproximativ şapte ore au fost folosiţi şi câini de căutare şi salvare. (Maximilian Gânju)
Operatorii aflați în relație contractuală cu CJ Hunedoara au acționat continuu pe parcursul ultimelor 24…
Pentru a evita incidentele, sfătuim pietonii să circule pe mijlocul trotuarelor, la distanță de clădiri,…
ora 11.00 Situația actualizată a intervențiilor autorităților din județul Hunedoara referitoare la înlăturarea efectelor…
Ca urmare a ninsorilor din ultimele două zile, suntem - și astăzi - în teren…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au reținut, la data de 9 ianuarie a.c., doi…
⚠️ Stimați cetățeni ai comunei Pestișu Mic, în primul rând vă mulțumim pentru înțelegerea de…