Polițiștii care acționează pe autostradă au văzut că un autoturism rulează cu o viteză mai mică decât cea permisă de lege pe șoseaua de viteză, respectiv 50 de kilometri la oră.
Agenții au realizat că este ceva în neregulă cu cel de la volan și, după ce l-au oprit într-o zonă de siguranță, au descoperit că este drogat. Șoferul a fost testat cu aparatul Drugtest Drager 5000, rezultatul fiind pozitiv cu substanța THC-5, respectiv cannabis. Urmare a rezultatului pozitiv în urma testării, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Deva, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge și urină. De menţionat că, după ce a fost oprit în trafic inculpatul avea urme de vomă pe articolele de îmbrăcăminte, a devenit recalcitrant, astfel încât polițiștii au fost nevoite să procedeze cu mijloace specifice la imobilizarea acestuia, având un comportament specific de oboseală, pe fondul consumului de alcool sau substanţe psihoactive”, se arată în dosarul întocmit de procurorii DIICOT. Analizele au arătat că șoferul se drogase cu canabis, iar în autoturism au fost găsite resturi de țigări și un recipient din material plastic de culoare neagră cu urme vizibile de substanță vegetală uscată. Trimis în judecată la Tribunalul Hunedoara pentru conducere sub influența drogurilor, hunedoreanul nu şi-a asumat vinovăţia, a susținut că nu este consumator de droguri şi nu are cunoştinţă că ar fi consumat substanţe interzise, în mod intenţionat, la momentul depistării în trafic. (M. Gânju).
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă a vrut să facă o manevră inteligentă, să…
Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că organizează, și în acest an, pentru comunitate,…
F.S., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…
Serviciul de Investigații Criminale al I.P.J. Hunedoara a fost informat de către Registrul Auto Român…
Recent, Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculări Hunedoara a informat Serviciul de Investigații Criminale…
Magdalena Șerban A stat la colț mulți ani, căci aici nu s-a tras nicicând cortina,…