În trei luni, comisarii de Mediu din județ au efectuat 212 inspecţii, atât planificate dar și neplanificate.
Inspecţiile planificate (53) au fost realizate conform Planului anual de activitate al Comisariatului Judeţean Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu, la operatorii economici care desfăşoară activităţi cu impact
„În urma acestor controale, au fost aplicate 40 sancţiuni contravenţionale principale, respectiv 11 avertismente și 30 amenzi (cele mai mari au avut valori cuprinse între 10.000 lei și 15.000 lei), în valoare totală de 193.000 lei”, au informat reprezentanții Gărzii de Mediu Hunedoara. (A.N.)
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…