Poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a stabili motivele pentru care tânărul de 35 de ani, din Hunedoara, şi-a luat viaţa. ”Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizata prin intermediul numărului 112 că o persoană este căzută în casa scărilor lângă ghena de gunoi a unui bloc situat pe strada Runcului din muncipi. Politistii ajunsi la fata locului, au stabilit că, persoana căzută era decedată, prezentând leziuni incompatibile cu viaţa, provocate prin cădere de la înălţime şi a fost identificată ca fiind un bărbat în vârstă de 35 de ani din municipiul Hunedoara”, a precizat Carla Strujan, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la morgă pentru ca medicii legişti să efectueze necropsia. (M. Gânju)
La fața locului, colegii noștri au găsit un singur autoturism, răsturnat, în interiorul căruia se…
Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…
Suprafața de teren afectată a fost de aproximativ 10 hectare. Atragem atenția pe această cale…
Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…
Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 10 aprilie 2026, pe DN66, în localitatea Sântămăria-Orlea,…
Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…