Categories: Actualitate

Bărbat agresat şi jefuit în scara blocului

Un bărbat din municipiul Hunedoara a fost jefuit în scara blocului de două persoane. El le-a spus poliţiştilor că urca scările între parter şi etajul unu al unui bloc, când a fost împins, din spate, de către două persoane necunoscute. A căzut pe scări, pe burtă, iar unul dintre tâlhari l-a buzunărit profitând de faptul că era fără ripostă.
Agresorul i-a furat din buzunarul pan­talonilor un portmoneu de culoare maro ce conţinea un cupon de pensie, un abona­ment de autobuz, actul de identitate, pre­cum şi suma de 12 lei.
„În urma activităţilor investigative opera­tive specifice, poliţiştii au identificat un tânăr de 28 de ani, din Hunedoara, în sarcina căruia a fost reţinută săvârşirea infracţiunii reclamate. În cauză, aceştia au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, iar tânărul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei Municipiului Deva, urmând a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hune­doara, în vederea luării măsurilor preven­tive”, a informat IPJ Hunedoara. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago