Categories: Actualitate

Tâlhar condamnat cu suspendare, după gratii în urma apelului

Maximilian Gânju

În urma judecării apelului, instanța de judecată a hotărât că trebuie să ajungă în pușcărie pentru a-și executa pedeapsa. Individul fusese condamnat cu sus­pen­dare la doi ani și jumătate pentru tâlhărie calificată. Procurorii Parchetului de pe lân­gă Judecătoria Deva au convins ins­tan­ța că o pedeapsă cu suspendare este prea blândă pentru fapta comisă.

Omul și-a luat sistem de supraveghere
Mircea Clopotar de 52 de ani, din Deva, a fost acuzat că în luna februarie a acestui an, a intrat în casa unui bătrân de 79 de ani, imobilizat la pat, cu intenția de a-l jefui. Pensionarul dormea într-o cameră iar bărbatul l-a trezit din somn şi i-a cerut toţi banii din casă, altfel l-a amenințat că îl omoară. ”Inculpatul a intrat fără drept, în locuința persoanei vătămată și s-a deplasat la patul unde aceasta dormea, a trezit-o din somn și i-a cerut țigări.Când persoana vă­tămată i-a spus că nu are țigări, inculpatul a început să o controleze corporal, căutând bani și amenințând-o cu moartea dacă nu îi dă banii din casă. Bărbatul i-a spus că nu are bani în casă, însă inculpatul a observat kit-ul de supraveghere video, marca PNI HOUSE, care se afla în pat și l-a luat. Inculpatul a sustras și două telefoane mobile”, se arată în dosar. Pensionarul cumpărase sistemul video de supraveghere tocmai pentru a putea afla cine îi fura bunurile din curte, după ce a fost în câteva rânduri ținta hoților. Procurorii au considerat că pedeapsa este prea blândă iar Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul. ”Apreciem că periculozitatea faptei este una foarte ridicată. (…) Or, această modalitate de comitere a faptei, asupra unei persoane vulnerabile atât prin vârsta înaintată (79 de ani) cât și prin afecțiunile medicale pe care le prezintă, de­notă un pericol social ridicat atât al faptei cât și al inculpatului”, a apreciat instanța de apel. Astfel, judecătorii au dispus exe­cutarea efectivă a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infrac­ți­unii de tâlhărie calificată, sentința fiind de­finitivă iar individul încarcerat într-un pe­nitenciar.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI, BĂNUIT DE ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față…

28 de minute ago

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

o zi ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

o zi ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

o zi ago

Lucrările la modernizarea Drumului Regelui avansează

La aproape 6 luni de la semnarea contractului de execuție pentru modernizarea DJ 707, lucrările…

o zi ago