Categories: Eveniment

Şuţii, prinşi cu mâna în buzunar

Livia Botici

Patru tineri din Deva, cu vârste cuprinse între 19 şi 30 de ani, au fost prinşi, de poliţişti în flagrant, chiar în timp ce încercau să-i fure unui bărbat portofelul din buzunar. Devenii acţionau pe timp de zi, de obicei în localităţi din Valea Jiului, şi cu toate că până acum au fost descoperite trei victime ale lor, magistraţii i-au lăsat în libertate.

Trei bărbaţi şi o femeie
Pe parcursul a două săptămâni, cei patru şuţi (cum li se spune hoţilor din buzunare) au reuşit să buzunărească trei locuitori din Valea Jiului. Prima care le-a picat în plasă a fost o femeie de 72 de ani, din Vulcan. Hoţii au văzut-o pe bătrână, atunci când se afla la un bancomat pentru a-şi scoate pensia de pe card şi au urmărit-o până într-un magazin. Pe când femeia stătea la rând, pentru a face cumpărături, unul dintre ei s-a apropiat de ea şi i-a furat din poşetă portmoneul, în care se aflau  620 de lei. Cu toate că scena furtului a fost înregistrată de camerele de supraveghere din magazin, hoţii nu au fost prinşi şi au putut astfel să tâlhărească încă o persoană. La două săptămâni distanţă de primul furt, cei patru au sustras un alt portmoneu, de data aceasta, victimă fiind un bărbat de 56 de ani, tot din Vulcan. În plină zi, în timp ce omul se afla pe strada Mihai Viteazul, din localitate, hoţii i-au sustras din buzunarul hainei portmoneul, în care se aflau mai multe documente personale şi suma de 1.200 de lei.

Hoţi plimbăreţi
Cu toate că abia furaseră un portmoneu cu 1.200 de lei în el, hoţii nu s-au mulţumit şi au hotărât că trebuie să mai buzunărească pe cineva. Aşa se face că, din Vulcan, ei au plecat în oraşul Petrila, acolo unde, au încercat să fure un bărbat. Dar, de această dată, au fost surprinşi de poliţişti, chiar în momentul în care unul dintre ei se afla cu mâna în buzunarul bărbatului.
Cei patru deveni au fost reţinuţi de poliţişti şi procurori pentru 24 de ore şi propuşi instanţei pentru arestare preventivă. Însă, magistraţii Judecătoriei Petroşani n-au fost de acord, hotărând să fie cercetaţi în libertate.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se anunță iarăși un mare răzbel într-o loca­li­tate din județ după ce două tabere au…

19 minute ago

Bulina albă

George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…

19 minute ago

Bulina neagră

Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…

21 de minute ago

Jocurile politice riscă să arunce în aer INSEMEX! Ministerul Educației blochează numirea noului director, deși specialiștii au ales profesionistul

Institutul Național de Cercetare-Dez­vol­tare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…

22 de minute ago

Jaf și agresiune la Lupeni. Un bărbat a fost bătut și tâlhărit în plină stradă de doi indivizi

Doi bărbați din municipiul Lupeni au fost reținuți de polițiști după ce au ata­cat și…

23 de minute ago

O fostă angajată de la o bancă din Hațeg a primit închisoare cu suspendare după ce a golit conturile clienților pentru a ajuta firme în dificultate

O fostă angajată a unei bănci din Hațeg a fost condamnată definitiv de magistrați la…

24 de minute ago