Categories: Actualitate

Sute de fermieri sancţionaţi pentru arderea miriştilor

Natalia Bumbac

În urma valului de incendii necontrolate de vegetaţie uscată din ultimele săptămâni, care au afectat între 1.000 şi 2.000 de hectare de terenuri din judeţ, autorităţile competente s-au întrunit pentru a stabili un plan de măsuri pentru stoparea acestor fenomene.
La întâlnirea de la sediul ISU Hunedoara au participat reprezentanţii Prefecturii, APIA, APM, Direcţiei Silvice, IJJ şi ISU. Aceştia au convenit ca în zilele de weekend, când se înregistrează vârfuri ale acţiunilor de stingere a arderilor de vegetaţie, echipe extinse de pompieri, poliţişti, jandarmi, lucrători silvici şi de la APIA vor organiza patrule pentru a interveni rapid în stoparea arderilor şi pentru tragerea la răspundere a celor care dau foc vegetaţiei. Mai mult de atât, fermierii care vor solicita permise de lucru cu focul vor fi informaţi despre condiţiile legale în care pot executa aceste arderi, urmând să fie demarată şi o campanie de informare în mediul rural, prin distribuirea de fluturaşi care vor cuprinde aceste informaţii.
„(…)Reprezentanţii APIA Hunedoara au evidenţiat faptul că, în acest an, au fost sancţionaţi pentru utilizarea focului deschis în vederea igienizării terenurilor, 300 de fermieri, dintre cei peste 18.000 de fermieri din judeţul Hunedoara care beneficiază de subvenţii. Valoarea totală a sancţiunilor pentru utilizarea focului pe terenuri se apropie de 140.000 euro. APIA avertizează că dacă 20 la sută din suprafaţa unui teren este igienizată prin foc, fermierul poate fi sancţionat, iar dacă suprafaţa este mai mare, se suspendă subvenţia. Mai mult, dacă jumătate din suprafaţa unui teren este arsă, fermierul va fi obligat să plătească şi despăgubiri”, a informat maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • In sfarsit citesc un articol in care se spune negru pe alb ca fermierii au fost sanctionati pentru arderea miristilor , ar trebui sa stie ca nu pot sa faca lucrurile astea de capul lor si ca exista o lege pentru asa ceva !!

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

11 ore ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

11 ore ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

11 ore ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

11 ore ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

11 ore ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

11 ore ago