Categories: Actualitate

Închisoare cu suspendare pentru fugă de la locul accidentului

Ladislau Ludovic Kopriva a provocat un teribil accident de circulaţie în municipiul Vulcan, în luna august 2016, chiar la o trecere de pietoni.
Bărbatul, inginer la Paroşeni, a lovit cu autoturismul două persoane, o mamă şi pe fiica acesteia de numai doi ani, pe bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan. În loc să oprească şi să ceară ajutor, Kopriva şi-a continuat drumul spre Petroşani de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Abia a doua zi s-a predat poliţiştilor şi a fost reţinut, ca mai apoi să fie plasat sub control judiciar.
Judecătoria Petroşani l-a condamnat pe Kopriva la pedepsele un an de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi doi ani şi jumătate, pentru părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. Instanţa a contopit pedepsele şi a adăugat un spor de patru luni închisoare, urmând ca inginerul să execute doi ani şi 10 luni de detenţie. Totodată, pedeapsa i-a fost suspendată, termenul de supraveghere dictat de judecători fiind de patru ani. Victimele lui Kopriva vor primi despăgubiri morale de 85.000 de lei. Decizia nu este una definitivă şi poate fi atacată de inginerul fugar.
Kopriva a mai fost condamnat în anul 2007, de Judecătoria Petroşani, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, după ce s-a urcat băut la volan. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

L-AȚI VĂZUT?

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în această dimineață, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la…

21 de ore ago

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

4 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

4 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

4 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

4 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

4 zile ago