Categories: Actualitate

Sute de contestaţii pentru indemnizaţia de handicap

Loredana Goangă

Supăraţi că s-au ales cu drepturile băneşti tăiate, sau gradul de handicap nu i-a mulţumit, sute de hunedoreni au făcut contestaţie la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara. Dintre acestea, numai aproximativ 10 la sută au fost rezolvate în favoarea cetăţenilor.

Au fost nemulţumiţi
Anul trecut, persoanele cu dizabilităţi care s-au trezit că li s-a schimbat încadrarea, că nu se mai află pe lista celor cu probleme, deşi anterior au primit indemnizaţii pentru handicap, sau pur şi simplu nu au primit nici o încadrare, problema lor figurând ca boală, nu ca handicap, au contestat rezultatul. Astfel, la secretariatul Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul direcţiei au fost depuse peste 400 de contestaţii. „Toţi cei care au diferite nemulţumiri legate de certificatul de încadrare în handicap pot depune contestaţie la noi în 30 de zile, iar aceasta va fi înaintată, mai departe, către Comisia Superioară de la Bucureşti, având termen de rezolvare de 45 de zile. În ceea ce priveşte contestaţiile depuse la nivelul întregului judeţ, anul trecut, au fost  înregistrate 474 de cazuri, dintre care s-a răspuns la 442, 48 fiind rezolvate în favoarea oamenilor. Restul se află încă pe rol”, a declarat Ionela Lazăr, purtătorul de cuvânt al DGASPC Hunedoara.

Mii de solicitări
În 2013, la Serviciul de evaluare complexă pentru persoanele adulte cu handicap din cadrul DGASPC Hunedoara au fost înregistrate 2.236 de cazuri noi, însă 397 au fost respinse. De asemenea, 4.154 de persoane au fost reevaluate, iar 442 şi-au pierdut drepturile băneşti. În acelaşi timp, în luna decembrie a anului trecut, 17.367 de persoane adulte au primit indemnizaţie de handicap.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

2 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

2 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

2 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

2 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

2 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

2 zile ago