În cadrul aceleiaşi acţiuni, fost identificat un suspect în vârstă de 39 de ani, din municipiul Petroșani, cu privire la care s-a stabilit faptul că, în noaptea de 05/06.04.2014, a pătruns în depozitul unei societăţi comerciale din municipiul Petroșani, de unde a sustras doi paleți metalici, cauzând un prejudiciu de 1.000 lei. Tot în cadrul raziei,polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor și cei ai Biroului Rutierau verificat respectarea prevederilor legale privind transportul de mărfuri și persoane. În urma controlului a 32 de autovehicule, poliţiştii au aplicat 10 sancțiuni în valoare totală de 1.990 lei, fiind reținute, totodată, două plăcuțe de înmatriculare și o carte de identitate a unui autovehicul. (Mircea Crivăț)
Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zonă face bani pe ultima sută de…
Corneliu Birtok-Băneasă, de la Asociația Corneliu Group Pentru că Asociația pe care o conduce participă…
A.S., din municipiul Deva Pentru că a fost acuzat că și-a snopit în bătaie nevasta.
În ultima perioadă au apărut tot felul de informații, false, cum că stadionul de la…
Bătăușul în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la aproape doi ani de…
Escrocii, sub pretextul că verifică instalația de gaze, au plecat din locuința hunedorencei cu 22.000…