Categories: Sport

Suporterii, gata să sprijine „resuscitarea“ Jiului

Vestea că omul de afaceri Emil Bercea ar putea prelua echipa Jiul Petroşani a provocat un val de reacţii de simpatie şi de sprijin din partea suporterilor care au organizat mitingul de salvare a clubului fanion al Văii Jiului. Pe siteurile diverselor publicaţii sau pe cele de socializare, fanii şi-au exprimat simpatia, sprijinul şi speranţa că echipa lor va fi salvată. „Domnule Bercea, dacă cu adevărat vă doriţi să preluaţi acest club, vă rugăm să nu o faceţi ca şi domnul Simota şi să nu uitaţi că un stadion plin într-o ligă inferioară face mult mai mult decât unul gol în Liga I”, a scris un susţinător al Jiului. Un alt fan este convins că oferta posibilului salvator al echipei este serioasă şi reală. „Îl cunosc pe Emil Bercea şi sunt convins că ceea ce spune este adevărat. Financiar, este cel mai bun din Valea Jiului”. În fine, un fan care se semnează „muncitor” a ţinut să depună mărturie pentru onestitatea omului de afaceri dispus să preia Jiul: „Lucrez de 10 ani la domnul Emil Bercea şi am fost mereu plătit la timp. Este un om serios şi dacă promite că va face treabă la Jiul, se va ţine de cuvânt”. În postările lor, fanii Jiului i-au promis susţinere omului de afaceri şi au declarat că îl vor sprijini în tot ceea ce va întreprinde pentru a salva Jiul. Rămâne de văzut ce se va întâmpla şi dacă pasiunea fanilor şi banii lui Emil Bercea vor reuşi să salveze Jiul.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Două persoane reținute de polițiștii din Deva pentru infracțiuni de violență, distrugere și tentativă de furt calificat

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…

5 ore ago

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Certeju de Sus, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…

11 ore ago

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

22 de ore ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

22 de ore ago

Fiul manelistului Nicolae Guta, prins drogat la volan

Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…

22 de ore ago