Cristina Ghenea
Pompierii de la Detaşamentul din Deva au intervenit, ieri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuinţă situată pe Bulevardul 22 Decembrie, din localitate. Se pare că proprietarul apartamentul lipsea de acasă, iar flăcările au produs doar pagube materiale.
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au fost sesizaţi de un locatar al blocului respectiv, care a fost alarmat de fumul gros ce ieşea din reţeaua de ventilaţie a imobilului. Două autospeciale au intervenit pentru stingerea flăcărilor care cuprinseseră, deja, o parte din mobilier, iar incendiul a fost lichidat înainte să se extindă şi la alte locuinţe din bloc. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Hunedoara, căpitanul Anemona Doda, „în apartament nu se afla nici o persoană, iar fumul acumulat în incintă s-a răspândit pe casa scărilor în momentul intrării pompierilor, dar nici unul dintre locatari nu a fost intoxicat cu fum. Au fost degradate mai multe piese de mobilier, tâmplăria PVC din cameră, parchetul şi covorul”. Se pare că incendiul a fost generat de un scurtcircuit la cablul unui acumulator, primul material care a ars fiind învelişul din plastic al acestuia.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…
Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…
Investiție de 31,6 milioane de lei pe DJ 687D. În zona de agrement Cinciș s-a…
În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…
Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.