Categories: Comunitate

Sunt oameni pe lume cărora soarta parcă le este mereu potrivnică. Strigătul disperat al unei mame singure a avut ecou

Maximilian Gânju

A avut o viaţă plină de greutăţi, dar a sperat că viitorul va fi mai bun şi s-a luptat din răsputeri să-şi schimbe soarta. Cel alături de care a sperat la o viaţă mai bună a profitat de ea şi a lăsat-o să se descurce singură. Trei oameni cu suflet s-au gândit să întindă o mână tinerei şi băieţelului ei de numai un an.

Încrederea i-a mai fost înşelată o dată
Aceasta este povestea tristă a unei mame din cartierul Aeroport – Petroşani, care a crescut la casa de copii şi care se luptă din răsputeri, acum, ca pruncul ei să nu aibă soarta crudă pe care ea a avut-o. Loredana are 35 de ani şi a trăit până în urmă cu circa doi ani de zile o poveste de iubire cu un bărbat şi a crezut cu tărie că împreună cu el viaţa ei se va schimba. Încrederea avea să-i fie încă o dată zdruncinată. A rămas însărcinată şi cel despre care credea că o să fie un tată iubitor a dat bir cu fugiţii imediat, iar tânăra, încă o dată, a rămas să se descurce singură cu băieţelul care avea să se nască. Nu regretă nici o clipă că l-a avut pe Gabriel, este cel mai bun lucru din viaţa ei plină de griji, recunoaşte femeia, însă fără un sprijin, abia reuşeşte să răzbească în fiecare zi. Tinerei, obişnuită ca nimeni să nu-i întindă o mână, îi este greu să ceară ajutor şi se descurcă cu cei 200 de lei din alocaţia lui Gabriel. Munceşte cu ziua, într-un oraş plin de şomeri şi îi este greu să-şi găsească un serviciu stabil. Acum, în Ajun de Crăciun, şi-a făcut curaj să ceară un sprijin, nu pentru ea, ci pentru Gabriel, pentru că ar vrea ca micuţul să simtă bucuria sfintelor sărbători. Strigătul ei nu a rămas fără răspuns, iar o voluntară, căreia tânăra i-a cerut ajutorul, şi-a mobilizat mai mulţi prieteni pentru a o ajuta pe Loredana, dar mai ales pe micuţ.

Mesajul emoţionant al mamei
Mariana Popa, cea care activează în asociaţia de voluntari şi care a primit mesajul Loredanei, spune că a fost profund impresionată de bunul simţ al tinerei şi tulburată de mesajul prin care cerea, ruşinată, un mic ajutor. „Dragă Mariana, ştiu că tu te ocupai cu ajutor pentru familiile cu probleme. Eu sunt cu copilul de un an şi o lună şi trăim din alocaţia lui de 200 lei. Acum, mai am de făcut şi un tratament la ochi şi nu prea mă descurc. Te rog, dacă te mai ocupi cu aşa ceva, mi-ar prinde bine şi mie un mic ajutor pentru copil: pampers, lapte, alimente, ce se poate. Îmi cer scuze de îndrăzneală şi de deranj şi îţi mulţumesc”, a scris tânăra în mesaj.
„Am sunat prieteni apropiaţi, pe doctorul Octavian Popescu, un prieten bun şi pe Lavinia Grigoriu (n.r. preşedinte TSD Petroşani, colegă de partid cu Mariana Popa), iar fiecare a contribuit şi am reuşit să facem un pachet cu cele necesare de sărbători, dar şi cu tot ce a cerut mama lui Gabriel, scutece, alimente, jucării, hăinuţe etc. Acum, în Ajunul Crăciunului, mai mergem cu cozonaci, portocale, cu tot ce trebuie pentru a avea o masă cum se cuvine de sărbători. Ce m-a impresionat este că în locuinţa modestă în care trăiesc, era o curăţenie desăvârşită. Mama a fost atât de ruşinată când am mers la ea, nu se aştepta să o ajutăm şi a crezut că mesajul va rămâne încă o dată fără răspuns”, povesteşte Mariana Popa. Cei trei voluntari spun că o vor mai ajuta pe tânără şi după sărbători, în funcţie de posibilităţile lor şi de nevoile copilaşului.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Deva străluceşte în Dubai! Aur şi Argint Ia DIS- lnternational lnvention Show 2025!

Corneliu Birtok-Băneasă ne-a obișnuit deja cu premiile obținute în țară și peste hotare. Asociația sa…

14 minute ago

Opt persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs aseara pe DN 66, în localitatea Băcia, în urma impactului dintre două autoturisme

Echipaje de pompieri ale Detașamentului Deva au intervenit pentru salvarea a 2 minori și 6…

o oră ago

C O N V O C A R E

Adunarea Generală Extraordinara a Acţionarilor (A.G.E.A.)   Consiliul de Administrație al Farmaceutica REMEDIA S.A. (Societatea)…

10 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Aninoasa au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…

23 de ore ago

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

2 zile ago

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

3 zile ago