Categories: Comunitate

Subfinanţarea – boală grea pentru spitalul devean

Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva se află în mare dificultate (a se citi suferinţă) din cauza unei acute crize financiare. Parafrazarea unui proverb cu lacul şi broaştele pare  să se potrivească „mănuşă” şi în cazul acestei unităţi spitaliceşti: „bani să fie, că facturile curg… gârlă”. Şi cum să nu fie aşa, când, la finele celui de al treilea trimestru, plăţile restante au ajuns la impresionanta sumă de  4,5 milioane de lei (din care facturile  mai vechi de 30 de zile totalizau peste 3,3 milioane de lei).
Consiliul Judeţean Hunedoara, în subordinea căruia se află respectiva unitate spitalicească, a încercat, în ultima perioadă, să-i facă mai multe… perfuzii financiare (vreo 1,9 milioane de lei în ultimele trei luni), dar instituţia de sănătate a rămas tot la… reanimare.
Tocmai de aceea, managerii Spitalului judeţean au demarat o suită de… radiografii şi analize. Studiază câteva soluţii menite să conducă la optimizarea preţului la achiziţii, reducerea costurilor şi eficientizarea întregii activităţi. Să sperăm că suferinţele spitalului să influenţeze cât mai puţin soarta suferinzilor care bat la poarta acestei instituţii. (D. Corpade)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Deputatul Natalia Intotero: Barajul de la Mihaileni trebuie finalizat

Proiectul hidrotehnic de la Mihăileni, demarat în anul 1987 ca obiectiv de investiții de interes…

2 ore ago

REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr bănuit…

3 ore ago

LICITAŢIE

CONSULTA 99 SPRL, lichidator judiciar al SOCIETATEA DE CONSTRUCŢII ÎN TRANSPORTURI BUCURESTI S.A., organizează în…

4 ore ago

PERCHEZIȚII ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA, ÎNTR-UN DOSAR DE  CONTRABANDĂ CU ȚIGARETE

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara – Biroul de Investigare a Criminalității Economice…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doi fruntași ai tur­nă­toriilor din vremea fostului regim au a­juns la concluzia că experiența lor…

o zi ago

Bulina albă

Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…

o zi ago