Mircea Bobora: La Spitalul Judeţean va fi o reorganizare

Sorina Popa

Minune mare la Spitalul Judeţean din Deva. Datoriile au scăzut de la 8,3 milioane de lei la 5,2 milioane lei. Se ştie că unitatea medicală deveană are mari probleme financiare, după ce managementul a fost prost făcut aici. În aceste condiţii, CJ Hunedoara, în subordinea căruia se află spitalul devean, trebuie să pompeze bani frumoşi ca să menţină pe linia de plutire unitatea sanitară.

„Medicii, nişte profesionişti”
Preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora (foto), a declarat că la Spitalul Judeţean sunt probleme de gestionare a procedurilor. De asemenea, şi de hotărârea întregului personal de a pune umărul. Nu se poate face o schimbare consistentă de către doar 30 la sută din personal. Unii oameni reacţionează diferit. Încercăm să eficientizăm costurile aici. Spitalul Judeţean de Urgenţă are un colectiv de medici care face faţă unor probleme complexe. Sunt profesionişti. Pentru mine a fost o plăcere să stau de vorbă cu cei din Sindicatul Medicilor”, a declarat Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara. Întrebat dacă urmează şi disponibilizări la spital, Bobora a spus că va fi o reorganizare.
„Nu am pe nimeni în vizor. Sigur vrem ca în 2018 să reducem substanţial numărul medicilor pensionaţi, dar care continuă activitatea. Sperăm să vină medici tineri. Nu se dau afară oameni, dar vreau să avem o discuţie de reaşezare în organigramă a oamenilor existenţi. Vreau să definitivăm luna asta discuţiile legate de Oficiul juridic şi cu Achiziţiile“, a declarat Mircea Bobora.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Dl Bobora, poate ar trebui sa schimbati cateva vorbe si cu sindicatul de la Sanatoriul Geoagiu, sa vedeti ce face doamna delegata de catre PSD in functia de manager ( o doamna cu studi sup silvice - probabil pt ca pe vremuri acolo erau multi brazi, altfel nu inteleg logica ). Stiti dumneavoastra protejata domnului Andronache, sau aici e fiecare cu tarlaua lui ? El a numit-o in functie el raspunde.
    Stati ca m-am prins, m-ai greu, dar m-am prins, fiind protejata dl Andronache ( sau a lui Nistor ), nu va bagati, lasati Sanatoriul Geoagiu sa se distruga de tot, ca apoi sa-i dati peste nas la Andronache. Pacat ca in lupta aceasta va bateti joc de aprox 90 de angajati si de o institutie cu mare potential.

  • Papagal si Bobora asta!
    Habar n-are cu ce se mananca sistemul sanitar si acum este mare specialist in domeniu.
    Era specialist in betoane si atat!

  • Marea revoluta PSD = angajarea lipitorilor in toate straturile administratiei si firmelor de satat.
    Sti toti asta, dar idiotilor (analfabeti politic si economic) li se pare normal.
    Gretos.
    Execrabil.

  • S-au redus datoriile? Cum? Trimițând pacienții să-și facă analizele la laboratoare private? Ăsta e atitudine față de contribuabili?
    O sugestie, d-le Bobora: angajați un manager competent, și nu-l mai tot fluturați pe incompetentul ăla de păpușar Demeter!
    „Managementul prost făcut”?! Dacă ați sta de vorbă cu personalul o să aflați câ în perioada când Laza conducea spitalul, angajații aveau cu ce să lucreze! Dar nu a fost bun, pentru că era de la opoziție. Culmea cum de colega ta Firea l-a dus la București tot în funcție de manager de spital! Acolo e manager bun! Vai de capul vostru!

  • Vreau sa-l felicit pe domnul Dorin care a expus o mica parte din ce se intampla la Sanatoriul Geoagiu. Doamna delegat având studii silvice are plămânii foarte dezvoltați de la aerul curat, pentru ca urletele domniei sale răsună in tot spitalul atunci cand cineva îndrăznețe sa aibe alta opinie decât a ei.Cred ca plămânii dezvoltați l-au atras pe dl.Andronache! S-ar potrivi sloganul "INDRAZNESTE SA ZBIERI"

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ UN CONFLICT VIOLENT PRODUS PE O STRADĂ DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit cu promptitudine în urma unui apel la…

3 ore ago

Un bărbat bănuit de comiterea unui furt din buzunar, identificat de polițiști la scurt timp după comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat integral

Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…

18 ore ago

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…

2 zile ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNEI AGRESIUNI: DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE

Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…

2 zile ago

BĂRBAT CONDAMNAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI ȘI ÎNCARCERAT

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…

2 zile ago