Categories: Actualitate

Studenţii Universităţii Petroşani, practică la Direcţia Socială Deva

Studenții Universității din Petroșani – înscriși la Facultatea de Științe, programul de studiu Asistență Socială – vor face practica de specialitate în cadrul Direcției de Asistență Socială Deva, ca urmare a unui parteneriat încheiat între cele două instituții, în luna iunie 2022.

Parteneriat pe 4 ani și mai mult
Practica de specialitate este parte componentă a procesului de învăță­mânt și are ca țintă aplicabilitatea cu­noștințelor teoretice în activitatea prac­tică. Conform parteneriatului, anunță reprezentanții Primăriei Deva, obiecti­vele urmărite de studenți pe perioada desfășurării activității practice vor avea în vedere următoarele componente: fa­miliarizarea studenților cu metodologia de organizare și funcționare a Direcției de Asistență Socială Deva, legislația aplicabilă în domeniul asistenței sociale, precum și procedurile de prevenire și intervenție utilizate în asistența socială, categoriile de beneficiari ai serviciilor sociale și identificarea nevoilor și pro­blemelor acestora, măsurile și acțiunile întreprinse de către DAS Deva în rezolvarea problemelor de asistență so­cială, în vederea îmbunătățirii și creșterii calității vieții beneficiarilor, analiza docu­mentelor și a instrumentelor de lucru utilizate la întocmirea dosarelor de cazuistică socială
Colaborarea între Direcția de Asis­tență Socială Deva și Universitatea din Petroșani a fost încheiată pe o perioadă de 4 ani, care se va prelungi automat pentru încă un an, dacă părțile nu o vor denunța.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

2 zile ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

4 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

4 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

4 zile ago