Categories: Comunitate

Oportunităţi europene pentru studenţii Universităţii din Petroşani

Magdalena Şerban

În cadrul unui program european câştigat din fonduri ne­ram­bursabile, un grup ţintă format din 120 de studenţi ai Universităţii din Petroşani va avea posibilitatea de a be­neficia de stagii de pregătire practică în rândul unor com­panii şi instituţii din ţară, catalogate ca posibili angajatori.
De altfel, demersul va asigura inclusiv fondurile necesare pentru dotarea unui laborator al unităţii de învăţământ superior din Valea Jiului, unde se vor desfăşura etapele de pregătire teoretică a studenţilor incluşi în program. ”SMART 2020 – Sistem multidisciplinar de pregătire practică” în­su­mează peste 4,7 milioane lei, fiind un proiect care se deru­lează pe o perioadă de doi ani (începe în octombrie) şi im­plică 284 de studenţi din domeniile inginerie, administraţie publică, economie, informatică, istorie, matematică, relaţii internaţionale şi studii europene, din care 120 provin de la Universitatea din Petroşani iar ceilalţi de la Universitatea Bucureşti. Mai trebuie precizat că la ora actuală există 63 de protocoale de parteneriat încheiate cu diverşi operatori economici şi instituţii publice pentru susţinerea stagiilor de practică. Conform programei, după efectuarea fiecărui stagiu se vor organiza competiţii cu premii. Sunt prevăzute 112 de burse care pot avea un cuantum de până la 2.000 de lei, fiecare. ”Ne-am dorit să venim în întâmpinarea cererii de absolvenţi cu studii superioare existente pe piaţa muncii. Astfel, studenţii noştri au oportunitatea de a face practică în producţie, la angajatori importanţi, iar la rândul lor, aceştia îşi pot selecta viitorii angajaţi. Vi­zăm ca ­jumătate dintre stu­denţii participanţi la pro­iect să se angajeze ulte­rior la companiile parte­ne­re, colaborarea fiind de tipul win-win. Le urăm succes”, a afirmat prof. univ. dr. ing. habil. Sorin Radu (foto), rectorul Uni­ver­si­tăţii din Petro­şani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

20 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

20 de ore ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…

20 de ore ago

Percheziții domiciliare în patru localități din valea jiului, într-un dosar privind loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…

20 de ore ago

Dobra petrece, de ziua ei

Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…

21 de ore ago

Rezultatele analizelor de laborator se pot obține online sau offline la spitalul din Orăștie

Magdalena Șerban Digitalizarea reprezintă un pilon esențial al misiunii de a aduce actul medical mai…

21 de ore ago