Categories: EvenimentUltima Ora

Strungar strivit de utilajul la care lucra

   Un bărbat de 59 de ani din Petroşani şi-a pierdut viaţa, după ce  echipamentul de lucru i-a fost prins de bacul strungului la care  lucra.

   Accidentul mortal de muncă a avut loc azi dimineaţă, la UPSROM Petroşani, iar victima n-a avut nici o şansă, spun echipele de salvare care au intervenit pentru a o scoate din cuţitele strungului. Bărbatul, Ludovic M., de 59 de ani era singur în atelierul de lucru şi opera un strung de mari dimensiuni. Avea experienţă, însă nu se ştie cum, salopeta de lucru i-a fost prinsă de bacul utilajului şi a fost tras la cuţitele strungului până să mai poată încerca să se elibereze. Cum în atelier nu mai era nimeni să poată opri echipamentul, omul a fost strivit.

   „Noi am fost anunţaţi prin Serviciul de Urgenţă 112 despre un accident, o persoană prinsă la strung. Imediat la faţa locului au ajuns echipele de salvare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani, însă, din păcate, victima era decedată”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, căpitanul Adrian Avram, comandantul Detaşamentului de Pompieri Petroşani.

    La uzina unde a avut loc tragedia, dat fiind faptul că este vorba de un accident de muncă mortal, au ajuns şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, dar şi inspectorii ITM Hunedoara. Aceştia au demarat o anchetă pentru a se stabili cum s-a produs accidentul, dacă au fost respectate normele pentru securitatea muncii şi eventualii vinovaţi. Cadavrul muncitorului a fost dus la morga spitalului din Petroşani pentru efectuarea necropsiei, iar medicii legişti vor stabili cu exactitate cauza decesului. (Maximilian Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

11 ore ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

17 ore ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

2 zile ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

2 zile ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…

2 zile ago