Strategia Devei, luatã la puricat de neorepublicani

Volodia Macovei

Corneliu Berari, vicepreşedintele Partidului Noua Republică, prezent la Deva vineri, a ţinut să comenteze punctele slabe şi lipsurile din strategia de dezvoltare propusă de municipalitatea deveană.
Şef de Birou Proiecte şi Internaţionalizare la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, vicepreşedintele Noii Republici, Corneliu Berari, desfăşoară activităţi de coordonare a procesului de realizare şi implementare de proiecte în cadrul agenţiei, dar şi de promovare a Regiunii Vest la nivel internaţional. Comentariile sale, referitoare la strategia de dezvoltare pusă în dezbatere publică de conducerea municipalităţii din Deva, se referă mai ales la ambiguităţi ale acestui document.
Corneliu Berari susţine că intenţia municipalităţii devene de a armoniza obiectivele asumate la nivel municipal cu cele regionale, naţionale şi, în ultimă instanţă, cu ţintele definite la nivel european de Agenda 2020, este salutară. Totuşi, spune vicepreşedintele Noii Republici, documentul prezentat drept strategie nu corespunde exigenţelor minime ale unei strategii. „Printre deficienţele acestui document se numără: lipsa unei prioritizări reale a acţiunilor propuse, absenţa indicatorilor cantitativi necesari pentru a măsura acţiunile, inexistenţa unui calendar privind implementarea activităţilor propuse şi nu în ultimul rând, absenţa unei estimări a costurilor financiare necesare pentru atingerea obiectivelor aşa-zisei strategii. În starea actuală, acest document voluminos de 676 de pagini e asemenea unei căpiţe în care au fost aruncate fără discernământ texte de calitate variabilă”, a declarat Corneliu Berari.
Alături de el, liderii hunedoreni ai Noii Republici spun că cetăţenii Devei „sunt deplin îndreptăţiţi să ceară din partea administraţiei un document strategic redactat cu profesionalism” şi să afle cât a costat acest document. Ei spun că vor trimite o adresă oficială Primăriei Deva, prin care va solicita furnizarea de informaţii privind procesul redactării şi costurile aferente.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

10 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

22 de ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

22 de ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

o zi ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

o zi ago