Categories: Comunitate

Ștrandul din Geoagiu-Băi, promotor turistic și în acest sezon

Magdalena Șerban

Când spui vară, spui ștrandul din Geoagiu-Băi. Și nu doar hunedorenii îl aleg pentru o baie bună, relaxare, atmosferă tipic estivală și mâncare delicioasă, ci și cei din județele vecine plus vizitatorii din alte colțuri ale țării sau chiar ale altor state.
Renumele și l-a creat în timp, iar de atunci e de neînlocuit. Deși cu câteva zile capricioase la activ, anotimpul cald e în plină desfășurare, invitând lumea la plajă și distracție. Și unde altundeva decât la Băi, cum i se spune locației, în termeni uzuali.

Un loc de poveste

Încă din vremurile trecute, stațiunea Geoagiu-Băi, alături de Băile Herculane, Buziaș și Băile Felix, se bucura de privilegiul de a reprezenta una dintre cele mai vechi exploatări balneare de pe teritoriul țării, datând din perioada colonizării romane. Un rol decisiv în promovarea potențialului zonei l-a avut și îl are ștrandul din cadrul Complexului Băile Daco Romane. Potrivit înscrisurilor, săpăturile la bazinul mic au început în anul 1935, iar cele la bazinul mare, cel cu trambulina, în 1939. Însă totul a evoluat. Acum, ai de unde alege din cele 2.500 de şezlonguri şi numeroase paturi de plajă cu baldachine, toate puse la dispoziţia clienților, gratuit. Mai sunt şi peste 200 de cabine, care se pot închiria la o sumă modică, iar mâncarea bună, specifică verii, nu lipsește nici ea. Cât privește cele patru bazine ale ştrandului, din care unul este olimpic şi unul pentru copii, o să descoperiți apele mezotermale tămăduitoare, care au fost utilizate încă din perioada dacilor și romanilor. Ele au o compoziție chimică aparte și nu sunt radioactive. Ceea ce poate nu multă lume știe este că apa de aici este a doua din Europa în ce priveşte conţinutul de calcar și totodată singura apă termală recomandată pentru înot, bazinul olimpic fiind, de altfel, singurul din ţară cu apă termală pentru înotători de performanţă. În incintă funcțioează două linii de autoservire, baruri de plajă, loc de joacă pentru cei mici, punct de grătare şi mititei, se pot găsi produse de co­fetărie, patiserie şi îngheţată, rotiserie, shaorma etc. Chiar în faţa intrării în complex există o parcare cu 120 de locuri, iar în imediata apro­piere încă una de 400 de locuri. Costurile biletelor de acces în ștrand ajung la 30 de lei pentru adulți, 25 de lei pentru copiii până în 14 ani și gratuit pentru micuții până la trei ani. Conform conducerii complexului, noul sezon a venit cu o sonorizare performantă și un liner special aplicat în zona bazinului pentru copii, astfel ca prichindeii să fie în siguranță, neexistând riscul să alunece în apă. De asemenea, s-au luat măsuri sporite de igienă pentru a combate răspândirea infecțiilor cu SARS-COV2, iar șezlongurile au fost poziționate astfel încât să se păstreze distanțarea socială.
Zona Geoagiu este considerată una dintre cele mai ofertante din punct de vedere turistic la nivel naţional. Se lasă descoperite locuri impresionante precum Castrul Roman, Cheile Madei, Cheile Ardeului, Cheile Băcâiei, Cheile Cibului şi Cheile Glodului, Peştera Cigmăului, Biserica Rotonda, Grota Haiducilor etc. Cei care ajung pe aceste meleaguri mai pot admira şi superba cascadă Clocota ce curge în apropierea ruinelor Germisarei. De altfel, grație potențialului, în anul 2008, stațiunea a fost clasificată ca una de interes național, iar în 2010 a fost desemnată câștigătoare ca Destinație Europeană de Excelență din România în cadrul concursului EDEN – European Destinations of Excellence care a avut ca temă turismul acvatic.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

23 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

23 de ore ago