Categories: Actualitate

Vara a intrat în prelungiri la ştrandul din Geoagiu-Bãi

Magdalena Şerban

Deşi e toamnă din punct de vedere calendaristic, vremea bună şi soarele arzător nu par să dea înapoi prea curând. Aşa că weekendurile vor mai putea fi petrecute pe şezlonguri, cu o băutură rece lângă tine şi uleiul de plajă pe corp.

Încă verde la distracţie
Pentru cei care mai vor să se bălăcească în bazinele de la Geoagiu-Băi sau să se bucure de cocktail-ul de başi din Clubul Tarabostes, veştile sunt mai mult decât bune. „Vom ţine deschis complexul, atât cât vremea ne va permite. Din spusele meteorologilor, ne mai oferă un răgaz. A fost o vară plină, am avut lume venită nu numai din judeţ, ci şi din alte zone ale ţării. Festivalul-concurs «lleana Rus» a atras mulţi turişti, ceea ce nu a putut decât să ne bucure. Per ansamblu, recordul l-am înregistrat acum trei ani, cu cca. 180.000 de clienţi la ştrand, dar nu ne putem plânge nici anul acesta. Până acum, am estimat că ne-au călcat pragul în jur de 120.000 de persoane, multe fiind din judeţele Timiş şi Cluj. În general, oamenii preferau Băile Herculane, dar în acest an, se pare că ne-au descoperit. Serile de weekend au însemnat distracţie în club, când pe lângă invitaţii speciali, a rulat şi o serie de party-uri tematice. Continuăm în acelaşi registru, aşa că îi aşteptăm cu drag pe toţi cei care mai vor să se bucure de ştrand şi/sau de club, acum, pe ultima sută de metri”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Doru Depcea (medalion), patronul complexului Băile Daco-Romane Geoagiu-Băi.

 

Pe urmele romanilor
Ştrandul de la Geoagiu-Băi este renumit pentru bazinele cu apă termală, iar calităţile curative ale acesteia sunt cunoscute din antichitate. Utilizarea băilor a devenit sistematică la începutul secolului XX, când au fost amenajate primele unităţi balneare: hotel, vile, bazine, băi la putină în spaţii acoperite, băi de nămol etc. De atunci şi până acum, istoria a mai scris o filă, ce-i drept, una modernă. Complexul Băile Daco-Romane a devenit una dintre principalele atracţii turistice ale staţiunii, ce au dus vestea locurilor minunate, mai departe. Drept urmare, staţiunii Geoagiu-Băi i-a fost decernat, la Bruxelles, premiul „Destinaţie de Excelenţă”, ceea ce înseamnă încă o teaptă urcată în drumul spre Europa şi nu numai.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • pacat ca la intrrare se plateste ptr 1-2 ore dupamasa un bilet intreag de 20 Roni cat ar costa bilet ptr toata ziua.Vi se pare normal o astfel de bisnista ordinara?se se i-a masuri va rog!ar trebui sa se plateasca jumate de bilet sau mai putin.Asa se plateste sin in Ungaria la bai nu ca la geoagiu-Bai.

Recent Posts

Conducea fără permis și sub influența alcoolului. Reținut de polițiștii rutieri

La data de 20 iunie 2026, în jurul orei 22:40, polițiștii rutieri și cei de…

7 minute ago

AUTOTURISM URMĂRIT INTERNAȚIONAL, RECUPERAT DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au recuperat un…

9 minute ago

VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE: ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU EMIS DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit într-un caz de violență domestică, după ce…

11 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră a obținut comisionul pentru o lu­crare…

16 ore ago

Bulina albă

Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că unitatea medicală pe care…

16 ore ago

Bulina neagră

H.T., din municipiul Petroșani Pentru că este acuzat de violarea unei minore.

16 ore ago